Anul IX, Nr. 533, Luni, 15 Iulie 2019


 
 

Actriţa Denise Nickerson, cunoscută din filmul ''Willy Wonka And The Chocolate Factory'', a murit

Actriţa Denise Nickerson, cunoscută pentru rolul Violet Beauregarde din filmul "Willy Wonka And The Chocolate Factory", a murit la vârsta de 62 de ani, a anunţat familia sa, citată de PA. Fost copil-vedetă, actriţa americană a interpretat acest personaj în ecranizarea din 1971 a bestsellerului "Charlie and the Chocolate Factory" scris de Roald Dahl. Denise Nickerson, care a suferit un grav accident vascular cerebral anul trecut, a murit în urma unor recidive multiple şi a fost deconectată de la aparatele cu [...]
 

Jazzmanul Gary Crosby, premiat cu Medalia Reginei pentru Muzică

Gary Crosby este primul artist de jazz recompensat cu Medalia Reginei pentru Muzică, distincţie acordată anual în Marea Britanie, relatează joi Press Association.

Contrabasistul în vârstă de 64 de ani a acceptat personal premiul, miercuri, în cadrul unei audienţe speciale cu Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Crosby - lider de formaţie, compozitor, aranjor muzical şi profesor - a fost recompensat pentru talentul muzical, impactul deosebit asupra jazzului din Marea Britanie şi eforturile sale în susţinerea tinerilor care provin din medii defavorizate.

Premiul, [...]
 
 

Simona Halep, victorie devastatoare în faţa Serenei Williams la Wimbledon!

Simona Halep este noua campioană de la Wimbledon după o evoluție fantastică în finala cu Serena Williams.

Simona Halep a reușit cel mai bun meci din carieră și a învins-o pe Serena Williams într-o manieră categorică, 6-2, 6-2. Simona Halep a căzut în genunchi după ultimul punct.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, sâmbătă, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2. Halep a obţinut al doilea său titlu de Grand Slam din carieră după unul [...]

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

A murit rapperul Chris Kelly, din trupa Kris Kross

Chris Kelly, jumătatea trupei rap Kris Kross, a fost găsit fără suflare la reşedinţa lui din Atlanta în noaptea de miercuri spre joi. Cauza morţii este necunoscută.

Chris Kelly avea 34 de ani şi abia refăcuse trupa Kris Kross, alături de Chris Smith. Kelly si Smith au devenit faimoşi în anii '90 odată cu lansarea hitului "Jump", piesa care a dominat topurile din întreaga lume. [...]

Dakota Johnson şi Chris Martin, primele imagini împreună

N-au recunoscut oficial, însă acum nu mai are nimeni nici un dubiu. Dakota Johnson (28 de ani) şi Chris Martin (40 de ani) formează cel mai nou cuplu de la Hollywood, scrie Click. Actriţa şi liderul trupei Coldplay au fost fotografiaţi recent pe o plajă din Malibu. Paparazzi i-au surprins îmbrăţişaţi la o plimbare romantică la malul mării. Chiar dacă ştiau că sunt pozaţi, cei doi nu au încercat să se ascundă şi s-au comportat ca şi cum ar fi fost [...]

Te-ai întrebat cine e cel mai sexy bărbat din lume? » Nu e nici Brad Pitt, nici Ashton Kutcher

Surpriză în topul celor mai sexy bărbaţi din lume realizat de revista americană People.

Pe primul loc s-a clasat Chris Hemsworth, un actor australian în vîrstă de 31 de ani mai puţin cunoscut, care s-a făcut remarcat în special pentru rolurile din seria "Thor".

Chris preia astfel titlul de la Adam Levine, solistul trupei Maroon 5. Anterior, în această competiţie au mai fost premiaţi actori ca Mel Gibson, Johnny Depp, Brad Pitt, George Cloney sau Richard Gere. [...]

Fiica de 12 ani a lui Chris Cornell cântă alături de One Republic într-un omagiu emoționant

Fiica de 12 a răposatului Chris Cornell, Toni, a cântat împreună cu solistul de la One Republic, Ryan Tedder, în cadrul concertelor de vară ale "Good Morning America", pentru a-i aduce un omagiu tatălui ei și solistului de la Linkin Park, Chester Bennington, relatează The Wrap, citată de Agerpres. Potrivit sursei citate, Toni Cornell, 12 ani, și Ryan Tedder, solistul de la One Republic, care au cântat în locul Linkin Park la concertele de vară ale "Good Morning America", au adus [...]

Actorii Anna Faris și Chris Pratt au divorțat după opt ani de căsnicie

Actorii Anna Faris și Chris Pratt au divorțat după opt ani de căsnicie. Cei doi au anunțat pe paginile lor de socializare că au finalizat procedurile de separare din punct de vedere juridic, scrie CNN, citat de libertatea.ro. „Anna și cu mine suntem tristi să anunțăm că suntem separați din punct de vedere juridic, am încercat din greu mult timp și suntem cu adevărat dezamăgiți. Fiul nostru are doi părinți care îl iubesc foarte mult și de dragul lui dorim să [...]

Rapperul Chris Brown a fost arestat pentru vătămare corporală

Rapperul american Chris Brown a fost arestat, joi seară, după ce a susţinut un concert în Florida, pentru vătămarea corporală a unui fotograf, iar incidentul datează din 2017, potrivit tmz.com, citat de Mediafax. Joi seară, Brown, în vârstă de 29 de ani, a susţinut un concert la Coral Sky Amphitheatre din West Palm Beach, iar, după show, acesta a fost arestat. Câteva ore mai târziu, a fost eliberat contra unei cauţiuni de 2.000 de dolari. Iniţial, surse din poliţie au declarat [...]

Imorală
Jenifer Aniston şi Chris Gartin

Jenifer Aniston, amantă

Vedeta are motive întemeiate să încerce să se fofileze astfel, dat fiind că, până de curând, era prietena intimă cu nevasta noului ei amorez. Fosta soţie a lui Brad Pitt, Jennifer Aniston (41 de ani), încearcă disperată să se aşeze la casa ei. Actriţa s-a combinat cu colegul ei de breaslă Chris Gartin (42 de ani), nimeni altul decât fostul soţ al bunei ei prietene, Joanne Gartin. Din acest motiv, ea încearcă din rasputeri să nu fie fotografiată în ipostaze compromiţătoare [...]

Paris Hilton s-a logodit cu iubitul ei, actorul Chris Zylka

Paris Hilton s-a logodit cu iubitul ei, actorul Chris Zylka și a anunțat acest lucru în a doua zi a noului an pe contul ei de Twitter. Moștenitoarea imperiului financiar Hilton a postat o fotografie surprinsă în momentul în care Zylka o cere în căsătorie în timp ce se aflau pe pârtia de schi, scrie Libertatea. Cei doi s-au cunoscut în urmă cu opt ani, la petrecerea de după premiile Oscar și s-au reîntâlnit acum doi ani. La începutul anului 2017 [...]

Claudiu Bleonţ, sărbătorit la 56 de ani în faţa publicului

La Muzeul Ţăranului Român, din Capitală, se desfăşoară Festivalul Internaţional de Teatru Independent "Undercloud". Început la 22 august şi organizat de regizoarea Chris Simion, evenimentul a adunat seară de seară sute de spectatori dornici să vadă spectacole altfel decât pe scena unui teatru.Joi seară, de la 20.00, cei prezenţi în sala au avut ocazia să urmărească ce se întâmplă cu actorii înainte de a pregăti o reprezentaţie. Claudiu Bleonţ şi Cristi Iacob au urcat pe scenă improvizată într-una dintre sălile Clubul [...]

Rapperii Chris Brown şi Young Lo, daţi în judecată pentru viol

Rapperii americani Chris Brown şi Young Lo au fost daţi în judecată de o femeie care susţine că a fost violată şi molestată sexual în mod repetat în locuinţa primului, în timpul unei petreceri care a avut loc anul trecut, transmite AFP, citată de Mediafax. Procesul a fost intentat miercuri la o instanţă din Los Angeles, iar femeia, căreia nu i s-a făcut publică identitatea, spune că a fost atrasă în locuinţa lui Chris Brown, după un concert care a avut [...]

Chris Cornell a murit la 52 de ani. Autopsie: Cântărețul s-a spânzurat

Chris Cornell, solistul formațiilor Soundgarden și Audioslave, a murit la vârsta de 52 de ani. Anunțul a făcut de reprezentantul vedetei, care a spus că moartea acestuia a fost una “bruscă”, iar rezultatul autopsiei arată că artistul s-a spânzurat, relatează The Telegraph. Un raport preliminar al autopsiei lui Chris Cornell arată că solistul Soundgarden s-a spânzurat, scrie E!News. Raportul arată că la ora locală 12.05, polițiștii l-au găsit pe solistul Soundgarden în camera sa de hotel cu o bandă în jurul [...]

Aylin Cadîr, cu sânii goi în «Maitreyi»: «Scena în care mă dezbrac există pentru că eu am insistat»

Artista interpretează o scenă controversată în piesa de teatru „Maitreyi", montată de Chris Simion în clubul La Muse. Aylin Cadîr apare topless într-unul dintre momentele-cheie ale spectacolului.
Principalul punct în care diferă versiunea lui Mircea Eliade și cea a lui Maitreyi Devi asupra celebrei poveşti de iubire este dacă europeanul şi indianca au făcut sau nu dragoste. Dacă varianta scriitorului român este prezentată prin jocul actorilor, cea a iubitei sale din tinereţe este redată de Maia Morgenstern, care o interpretează pe Maitreyi [...]

Gwyneth Paltrow vrea să scrie o carte despre comunicare după divorţ. Mărturisiri, la finalul celor 12 ani de căsnicie

Actriţa americană Gwyneth Paltrow vrea să scrie o carte despre comunicare după divorţ, după ce a reuşit să rămână prietenă cu fostul ei soţ, muzicianul britanic Chris Martin, potrivit contactmusic.net. Actriţa în vârstă de 46 de ani este în prezent căsătorită cu producătorul de televiziune Brad Falchuk. Divorţul de solistul trupei Coldplay, Chris Martin, a avut loc în 2016, după 12 ani de căsnicie.

Paltrow a declarat că are de gând să aştearnă pe hârtie tot ce a învăţat în această perioadă, [...]

Top 10 membrii ai Clubului 27 (IV)

Bob Dylan spunea cândva că la 27 de ani un artist trebuie să devină conştient de lucrurile pe care le făcea din inconştienţă. Astfel, va ajunge la o maturitate în domeniul creaţiei.

4. Chris Bell (1978)

Trupa de power pop Big Star a luat naştere în 1971, în urma influenţei “invaziei brianice” a trupelor precum Beatles şi The Kinks în anii ’60. Chris Bell a fost unul din cei patru oameni pe care-i avea în componenţă originala Big Star. Chitaristul trupei a început [...]

Cântărețul britanic Chris Rea în stare „stabilă“, după ce s-a prăbușit pe scenă în timpul unui concert

Cântărețul britanic Chris Rea s-a prăbușit pe scenă în mijlocul unui concert susținut sâmbătă seara la Oxford, însă în prezent starea sa ar fi "stabilă", potrivit unui purtător de cuvânt al serviciului de ambulanță local, citat de DPA şi Agerpres. Artistul în vârstă de 66 de ani, cunoscut pentru pentru melodia "Driving home for Christmas", se afla pe scena de la New Theater Oxford de 40-45 de minute atunci când a căzut pe spate, ținând chitara în mâini, a relatat Press [...]
2 3 4 5 Inainte

 

Ilie Năstase și soția lui și-au botezat nepoțica la Constanța

Petrecere mare în familia Ioanei Simion. Ffiul ei din prima căsnicie, Teodor, și iubita lui turcoaică, Deniz, și-au botezat fetița. Micuța Anastasia are patru luni și a fost creștinată la o [...]
 

Cine sunt noii jurați de la MasterChef. O combinație extraordinară de pasiune și experiență definește noua echipă

Pasiunea pentru gusturile rafinate a adus împreună trei personalități diferite, în cel mai bun show culinar de divertisment din lume! Chef Joseph Hadad, Chef Silviu Chelaru și cunoscutul artist și expert [...]

9 ani fără Mădălina Manole. Poze rare cu „Fata cu părul de foc“ și gestul emoționant al celui mai bun prieten

Pe 14 iulie, în urmă cu nouă ani, fanii, colegii și familia Mădălinei Manole au aflat că mult iubita lor Mădălina Manole, poreclită “fata cu părul de foc”, a ales să-și [...]
 

Ce mult a slăbit Adelina Pestriţu înainte de nuntă! Stresul şi-a pus amprenta asupra siluetei

O săptămână a mai rămas până la nunta Adelinei Pestriţu cu Virgil Şteblea, timp în care bruneta face ultimele proble ale celor două rochii de mireasă pe care le va îmbrăca [...]
 

Ed Sheeran a mâncat fasole cu ciolan şi mici în România. A stat 4 zile la Snagov şi s-a distrat copios

Ed Sheeran, britanicul devenit milionar din muzică, a impresionat publicul din România, prin simplitate şi bun simţ, iar la plecare şi-a făcut fani noi. Este vorba despre gazdele de la Grădina [...]

Elena este câştigătoarea sezonului 5 „Bravo, ai stil!“ și a marelui premiu de 100.000 de lei

Finala „Bravo, ai stil!“, sezonul 5 a fost o adevărată provocare pentru concurente deoarece concurentele au fost nevoite să demonstreze că sunt cele mai stilate femei din România, prin diverse artificiii [...]
 

Ion Caramitru, anchetat de Guvern: scandal uriaș în lumea teatrului

Unul din cei mai cunoscuți actori români, Ion Caramitru, va fi anchetat de corpul de control al Ministerului Culturii, pe fondul scandalului iscat la Teatrul Național București. În calitate de director [...]
 

Actorul Alain Delon, spitalizat din cauza unor migrene

Actorul Alain Delon, în vârstă de 83 de ani, a fost internat vineri în Spitalul american din Neuilly, o suburbie a Parisului, din cauza unor ameţeli şi a unor dureri de cap, aparent lipsite de gravitate, au dezvăluit surse din anturajul starului francez, citate de AFP. Aceste simptome par să fi fost cauzate de o aritmie cardiacă de care suferă actorul, a precizat o sursă, adăugând că "totul merge bine" pentru starul francez, care a fost supus unor teste medicale ca [...]

Gabriela Spanic şi Edith Gonzalez, născute în aceeaşi zi, lovite de aceeaşi dramă

Cele mai îndrăgite actriţe de telenovele, una originară din Venezuela, iar celaltă, din Mexic, s-au născut în aceeaşi zi, pe 10 decembrie, însă în ani diferiţi. Deşi au jucat în multe seriale lacrimogene, Gabriela Spanic şi Edith Gonzalez au ele însele poveşti de viaţă care te emoţionează profund. Ambele au trecut pe lângă moarte, îar Edith a pierdut, din nefericire, această luptă grea. Edith Gonzalez (54 de ani) s-a născut pe 10 decembrie 1964, în Mexic, iar colega ei, Gabriela Spanic [...]

Un „iepuraș” Playboy riscă pedeapsa cu moartea pentru uciderea unui doctor

Fostul „iepuraș” Playboy Kelsey Turner (26 de ani) și iubitul ei Jon Logan Kennison (27 de ani) riscă pedeapsa cu moartea, după ce au fost acuzați de uciderea doctorului psihiatru Thomas Burchard (71 de ani). În mașina modelului a fost găsit cadravrul în descompunere al bărbatului din California. Kelsey Turner și iubitul ei susțin că sunt nevinovați, dar dacă jurații consideră contrariul, cei doi pot primi pedeapsa cu moartea. Săptămâna aceasta, Diana Pena (31 de ani), fosta lor colegă de apartament, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank