Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Sexy şi nemuritoare
Kate Moss

Blondele care au scris istoria Playboy: de la Marilyn Monroe la Kate Moss

Odată cu aniversarea celor 60 de ani de existenţă, Playboy şi-a declarat din nou dragostea pentru cele mai senzuale blonde ale planetei. De la Marilyn Monroe şi până la Kate Moss (vedeta acestui număr aniversar) trecem în revistă blondele iconice care au apărut de-a lungul vremii pe coperta celebrei reviste pentru bărbaţi.

În 1953, Hugh Hefner lansa revista Playboy cu o copertă ce a făcut istorie: nimeni alta decât Marilyn Monroe a fost cea aleasă să deschidă lungul drum al pictorialelor mai [...]

Foto Libertatea.ro

Transformare radicală a unei vedete! A slăbit 37 kg în 5 luni şi arată ca-n adolescenţă

Ozana Barabancea, celebra solistă de jazz, a dus, în ultimele luni, o adevărată bătălie cu kilogramele, iar rezultatele sunt spectaculoase. Ea cântăreşte acum 76 de kilograme, dar tot nu renunţă la dietă.Ozana a afişat marţi, la prezentarea de modă a Alinei Buzatu, un look de invidiat. Dacă în iarnă solista cântărea 113 kilograme, acum, acul cântarului indică doar 76 de kilograme, vedeta fiind mulţumită de rezultatul dietei pe care a ţinut-o şi din care a exclus sucurile, dulciurile, sarea şi uleiul. [...]

Taylor Momsen, goală puşcă pe coperta noului album

Pe coperta albumului „Going To Hell”, Taylor este complet goală, având pictată pe spate o cruce care se termină cu o săgeată care arată spre fundul ei.

Cântăreaţa repetă isprava în videoclipul piesei „Heaven Knows”. Taylor se dezbracă în pielea goală, fiind „acoperită” de o cruce similară, care îi acoperă sânii şi arată spre zona intimă.

Actriţă şi cântăreaţă, Taylor Momsen (20 de ani) a debutat la vârsta de 3 ani. Ea a apărut în reclame şi a avut roluri mărunte în numeroase [...]

Kim Kardashian a pozat în fundul gol!

Celebra vedetă a lăsat totul la vedere! În urmă cu scurt timp, sexoasa Kim Kardashian s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, spre deliciul fanilor.

Kim Kardashian a pozat goală pentru ultimul număr al revistei britanice GQ! Pentru şedinţa foto, Kim a purtat o perucă blondă, superbă, potrivit Daily Mail.Vedeta şi-a surprins, însă, fanii, cu o fotografie pe care a postat-o înainte, pe Instagram, imagine în care apare dezgolită, în toată splendoarea ei. Fanii au rămas mască! Formele ei apetisante i-au făcut să [...]

Anastasia Soare

Anastasia Soare şi-a deschis salon în România

Celebra Anastasia Soare, specialista în frumusete care a făcut carieră în „Cetatea Filmului”, se va ocupa de acum înainte şi de sprâncenele româncelor. Prima pe lista ei a fost Iulia Vântur, care s-a pregătit astfel pentru debutul noului sezon al competiţiei „Dansez pentru tine”. Anastasia Soare a deschis primul salon „Anastasia Beverly Hills” din România. Cum era de aşteptat, la recepţia ce a urmat inaugurării au participat vedete autohtone care i-au trecut, cel puţin o dată, pragul salonului din SUA. Printre [...]

Lovitură cumplită
Mioara Velicu

Tragedie pentru îndrăgita Mioara Velicu! Soţul ei a decedat

Cântăreaţa de muzică populară Mioara Velicu a primit o lovitură crâncenă. Soţul ei, Nicolae Martinescu (73 ani), campion olimpic la Munchen în 1972, la proba de lupte greco-romane, a decedat luni dimineaţă la Spitalul Militar. Acesta ar fi suferit de ciroză hepatică şi chiar în urma cu un an spunea că îşi simte sfârşitul venind cu paşi repezi. Fostul sportiv şi artista s-au cunoscut la Galaţi şi au trăit o poveste de dragoste mai bine de 25 de ani. Celebra cântăreaţă [...]

Salma Hayek a pozat în sânii goi! La 48 de ani, arată mai bine ca niciodată

Deși are o vârstă care ar trebui s-o determine să fie mai "cuminte", Salma Hayek (48 de ani) și-a uimit fanii cu un pictorial inedit. Celebra actriță a pozat în sânii goi pentru o revistă din străinătate.

Salma Hayek și-a uimit fanii cu o fotografie în care apare în sânii goi. Fotografia alb-negru, publicată în revista Allure, o înfățișează pe actriță într-un portret topless. Deși a fost complexată în legătură cu mâinile ei o perioadă foarte îndelungată, actrița a trecut peste această [...]

Sursa foto: click.ro

Maria Ciobanu şi-a pus dinţi noi cu strungăreaţă, de 8.500 de euro

Celebre sau necunoscute, femeile apelează în număr mare la mâna iscusită a medicilor esteticieni. Nici “populăresele“ nu fac excepţie, iar exemple sunt cu duiumul în showbiz-ul nostru: Nicoleta Voica şi-a pus silicoane, Irina Loghin a apelat la injecţiile cu botox, Elena Merişoreanu şi-a tatuat sprâncenele, iar Maria Ciobanu şi-a pus dinţi de 8.500 €.

Maria Ciobanu a fost o femeie frumoasă care, în ciuda trecerii timpului, şi-a păstrat trăsăturile distinse. Şi, dacă unele doamne se fâstâcesc atunci când sunt întrebate de vârstă, [...]

Eva Longoria a petrecut Crăciunul pe plajă. Ce sexy arată!

Celebra actriță Eva Longoria a ales anul acesta să aibă parte de un Crăciun mai exotic. Ea a petrecut sărbătorile de iarnă pe plajă la peste 24 de grade Celsius, în costum de baie, în Mexic. Starul din „Neveste disperate” nu s-a limitat doar la faptul că s-a relaxat pe plajă în costume de baie cât mai provocatoare, ci a împodobit chiar și un brad la malul mării pentru ca nu cumva Moș Crăciun să o rateze și să nu-i lase [...]

Pele, Maradona şi Zidane, imaginea Louis Vuitton

Cei trei foşti mari fotbalişti s-au întâlnit la Madrid pentru şedinţa foto realizată de celebra Annie Leibovitz. Făcând parte din generaţii diferite, cei trei nu au putut fi văzuţi împreună pe teren. Dar vor apărea în următoarea campanie de imagine a brandului Louis Vuitton. Întâlnirea ar fi putut fi una tensionată, bine cunoscute fiind divergenţele dintre Pele şi Maradona, care au luat amploare în special în ultimii ani. Totuşi, cei doi foşti mari fotbalişti au trecut peste animozităţi şi au avut [...]

A fost aleasă Miss Universe 2014!

Miss Columbia, Paulina Vega, a fost numită Miss Universe, după ce a învins peste 80 de fete în cadrul concursului care a avut loc duminică, 25 ianuarie, la Miami.

Paulina, în vârstă de 22 de ani, a primit coroana de la predecesoarea sa, Gabriela Isler din Venezuela. Ea le-a învins pe celelalte două favorite ale competiţiei, Miss SUA şi Miss Venezuela, conform huffingtonpost.com.

"M-am simţit ca acasă, ca şi când eram în Columbia cu familia mea. Am simţit că sunt sprijinită în [...]

Ayda Yespica

Devoratoarea de fotbalişti Ayda Yespica, pictorial incendiar în Playboy

Devoratoarea de fotbalişti precum Adrian Mutu, Matteo Ferrari şi Mesut Ozil este cea mai nouă protagonistă a unui pictorial incendiar în Playboy Italia. Aida Yespica contină să stîrnească pasiuni intense în penisulă. Celebra revistă pentru bărbaţi a ofertat-o să pozeze dezbrăcată pentru următorul număr al revistei, iar ea a acceptat. Aida a avut o scurtă relaţie şi cu Adrian Mutu în perioada în care atacantul român evolua la Juventus Torino. Relaţia lor nu a durat, iar după o perioadă Mutu a [...]

O actriţă celebră şi-a speriat fanii! Cum arată fără pic de machiaj

Una dintre cele mai apreciate atriţe din lume şi-a făcut curaj şi le-a arătat prietenilor virtuali cum arată fără pic de machiaj.

Gwyneth Paltrow, căci despre ea este vorba, nu se sfieşte de look-ul ei natural şi a decis să le arate asta şi celor 629.000 de prieteni pe care îi are pe pagina de Instagram.

Actriţa în vârstă de 42 de ani, mamă a doi copii (Apple şi Moses), a publicat o poză cu ea nemachiată şi a provocat o altă vedetă [...]

Cosoi face furori printre străini într-un VIDEO interzis minorilor

Pentru că este singură după despărţirea de Smiley, românii pot visa din nou la frumoasa Laura Cosoi, aşa cum fac străinii care o văd pe Internet.

Vedeta de televiziune apare pe diverse site-uri străine destinate adulţilor complet dezbrăcată, într-un video realizat de cei de la Playboy în momentul în care a pozat pentru celebra revistă.Deşi au trecut câţiva ani de la acel pictorial, Laura Cosoi adună în continuare multe vizualizări şi comentarii pozitive din partea internauţilor. Unii dintre ei chiar îşi fac [...]

DIVORŢUL de Sărbători care a şocat. Cântăreaţa a confirmat acest lucru

Un nou cuplu celebru este la un pas de divorţ! Este vorba despre Mariah Carey (43 de ani) şi Nick Cannon (33 de ani). Celebra cântăreaţa a confirmat că ea şi soţul ei trăiesc de multă vreme vieţi separate.Mariah Carey părea fericită lângă mai tânărul ei sot, Nick Cannon, cu care are gemeni, un băiat şi o fată, însă artista a confirmat că s-a despărţit de celebrul rapper, după doar cinci ani de la căsătorie, scrie ele.ro.

Mariah a declarat ca sotul [...]
Inapoi 4 5 6 7 8 9 10 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank