Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, 18 August, Duminică, 19 August 2018


 
 

Richard Gere va deveni tată din nou, la 69 de ani

Actorul Richard Gere (69 de ani) va deveni tată din nou. Soția lui Alejandra Silva (33 de ani) îi va dărui un copil la doar patru luni după căsătorie. Vestea a fost dată de ziarul spaniol ABC, citat de Libertatea. La începutul anului, același cotidian a arătat că Gere s-a căsătorit cu Alejandra Silva la începutul anului. Evenimentul a fost unul intim, la care au participat câțiva prieteni și rude. Starul din filmul Pretty Woman a început relația cu Alejadra în [...]
 

Rihanna va deveni Doctor Honoris Causa pentru Arte al University of the West Indies din Barbados

Cântăreaţa pop originară din Barbados Rihanna va primi titlul de Doctor Honoris Causa pentru Arte al University of the West Indies din această ţară insulară, în cadrul ceremoniei de absolvire ce va avea loc în toamna aceasta, a informat miercuri instituţia într-un comunicat citat de EFE şi Agerpres. Vedeta pop pe numele său complet Robyn Rihanna Fenty va primi această distincţie într-o ceremonie în care preşedintele Curţii de Justiţie din Caraibe, Adrian Daudley Saunders, va primi de asemenea titlul de Doctor [...]
 
 

Clasamentul WTA - Simona Halep, în continuare lider

Românca Simona Halep se află pentru a treia săptămână consecutivă pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Halep are în continuare 40 de puncte avans față de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), și 570 de puncte față de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului al treilea.

În top 100 se mai găsesc alte patru românce, Sorana Cîrstea, care se menține pe locul 37, Irina-Camelia Begu a urcat 12 locuri și este pe 44, Mihaela Buzărnescu [...]

Simona Halep, în grupă cu Svitolina, Wozniacki și Garcia, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost repartizată în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore (WTA Finals), alături de ucraineanca Elina Svitolina, de daneza Caroline Wozniacki și de Caroline Garcia (Franța). [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
În Ungaria
Dragoş Agache

Nereuşită pentru constănţeanul Dragoş Agache

Dragoş Agache a debutat, sâmbătă, la campionatele Naţionale ale Ungariei, care se desfăşoară la Debrecen, în aceeasi piscina în care, în mai, vor avea loc şi Campionatele Europene. Sportivul legitimat la C.S. Farul Constanţa a înotat 100 de metri bras în 1.04.90 minute. El a obţinut calificarea în semifinala probei, însă a fost destul de departe de baremul pentru Campionatele continentale, care solicita un timp de 1:01:26 minute. Dragoş mai este înscris la probele de 50 şi 200 de metri bras. [...]

Meritoriu
Ancuţa Bobocel

Ancuţa Bobocel, pe locul 5 la Europenele de atletism

După nu mai puţin de 13 medalii la Campionatele Mondiale şi Europene de cadeţi şi juniori, tânăra atletă româncă Ancuţa Bobocel este pe cale să facă o trecere în forţă, deşi extrem de dificilă, la senioare, încheind, sâmbătă, pe un remarcabil loc 5 în finala probei de 3.000 m obstacole, la Campionatele Europene de la Helsinki. Ceilalţi atleţi români prezenţi, sâmbătă, în competiţia continentală, la 1.500 m, s-au oprit, în semifinale: Ioana Doagă, cu 4’13"73/100 s-a situat pe locul 10 în [...]

Gimnastică

Bronz la Campionatele Europene de la Montpellier

Echipa masculină de gimnastică a României a câştigat medalia de bronz la Campionatele Europene de la Montpellier, concursul fiind câştigat de Marea Britanie. Echipa României, în componenţa Cristian Băţagă, Ovidiu Buidoşo, Vlad Cotună, Marius Berbecar, Flavius Koczi, a obţinut 261,319 puncte. Marea Britanie (Louis Smith, Daniel Purvis, Kristian Thomas, Ruslan Panteleimonov, Max Whitlock) a obţinut 266,296 puncte, ceea ce i-a adus medalia de aur, iar Rusia (Emin Garibov, Denis Abliazin, Aleksander Balandin, David Beliavski, Anton Golotsutskov) s-a clasat pe locul doi, [...]

Performanţă
Anca Măroiu

Aur pentru România la Campionatele Europene de scrimă

Sportiva Simona Gherman a câştigat medalia de aur în proba de spadă de la Campionatele Europene de scrimă la Legnano (Italia), după ce a trecut de o altă româncă, Anca Măroiu, cu 25-19. În semifinale, Gherman trecuse de rusoaica Liubov Şutova, 15-13, iar Măroiu de germanca Monica Sozanska, tot 15-13. Tot la Legnano, dar la sabie masculin, Tiberiu Dolcineanu a fost eliminat în sferturile de finală de rusul Alexei Iakimenko, scor 15-12, care a şi câştigat titlul. În optimi, Iakimenko trecuse [...]

Ghinioane în lanț pentru gimnastele românce! Diana Bulimar s-a accidentat este probabil să rateze Europenele

Diana Bulimar s-a accidentat și va fi operată săptămâna viitoare, urmând să rateze, cel mai probabil, Campionatele Europene de la începutul lunii iunie.

Gimnasta are o rupere parțială de tendon ahilian la piciorul drept și va suferi o intervenție chirurgicală marți. Anunțul a fost făcut astăzi pe pagina oficială de facebook a lotului feminin de gimnastică.

Accidentarea Dianei Bulimar vine la trei zile după vestea că Larisa Iordache a suferit o nouă operație și timp de două săptămâni nu-și va putea folosi mâna [...]

Performanţă
 Norbert Trandafir

Un român a luat medalie Europeanul de nataţie

România a obţinut o medalie la Campionatele Europene de nataţie de la Debrecen. Înotătorul român Norbert Trandafir a câştigat, vineri, medalia de bronz în proba de 100 de metri liber din cadrul Campionatelor Europene de nataţie ce se desfăşoară la Debrecen (Ungaria). Trandafir a parcurs cei 100 de metri în 49 de secunde şi 13 sutimi. Medalia de aur a fost câştigată de italianul Filippo Magnini (48.77), iar pe locul doi s-a clasat francezul Alain Bernard, cu timpul 48.95. [...]

Performanţă

Aur pentru România la kaiac-canoe

Echipajul României de canoe-2, alcătuit din Silviu Lazăr Dumitrescu şi Victor Mihalachi, a cucerit medalia de aur pe distanţa de 500 m la Campionatele Europene de kaiac-canoe din Spania. După ce cu o zi înainte obţinuseră medalia de bronz la 1.000 m, Dumitrescu şi Mihalachi au făcut în ultima zi a competiţiei o cursă perfectă, luându-şi o strălucită revanşa în faţa azerilor Serghei Bezuglii şi Maksim Prokopenko, campioni ai vechiului continent în proba kilometrului. La precedenta ediţie a Campionatelor Europene, de [...]

Şase pugilişti români vor participa la Campionatele Europene

Şase pugilişti români participă la ediţia din acest an a Campionatelor Europene. După15 ani, România visează iar la aur. România nu a mai cîştigat un titlu european la box de 15 ani. Ultimul campion continental a fost Dorel Simion, în 1998, la Minsk. Ca o coincidenţă, ediţia a 30-a a Campionatelor Europene va debuta duminică, tot în capitala Belarusului. Echipa pregătită de antrenorul coordonator Relu Auraş şi de „principalul” Marian Simion cuprinde şase pugilişti. Pe 7 iunie, la semifinale, preşedintele Leonard [...]

Echipa feminină de spadă a României a luat aurul la Campionatele Europene de scrimă de la Sheffield

Echipa feminină de spadă a României, formată din Simona Alexandru, Ana Maria Brânză, Anca Măroiu şi Loredana Iordăchioiu, a câştigat medalia de aur la Campionatele Europene de scrimă de la Sheffield, după ce a învins, marţi, în finală, cu scorul de 45-31, reprezentativa Rusiei. România a început competiţia cu o victorie în primul tur, scor 45-27, în faţa Danemarcei, calificându-se în sferturile de finală, fază în care tricolorele au trecut, cu 43-37 de Ungaria. În semifinale, româncele le-au învins, cu 45-38, [...]

Estera Dobre

Estera Dobre a obţinut medalia de argint la Campionatele Europene de lupte

Sportiva Estera Dobre a câştigat, joi, medalia de argint la categoria 51 de kilograme, în cadrul Campionatelor Europene de lupte care se desfăşoară la Baku, informează site-ul oficial al Federaţiei Internaţionale de Lupte. Estera Dobre a fost învinsă în finala competiţiei de suedeza Sofia Magdalena Mattsson. Pentru a ajunge în ultimul act al competiţiei, reprezentanta României la categoria 51 de kilograme a învins-o, în optimi, pe elveţianca Nadine Simone Tokar, apoi a trecut în sferturi de ucraineanca Oleksandra Kohut. În semifinale, [...]

Campionatele Europene de Gimnastică. Federaţia a plătit 600.000 de euro pentru aparatele de concurs

Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, miercuri, că a rezolvat problema legată de aparatele de concurs pentru Campionatele Europene de la Cluj-Napoca (19-23 aprilie), precizând că azi s-a făcut plata în valoare de 600.000 de euro către fabricantul desemnat de Uniunea Europeană de Gimnastică.

"Eram puțin în întârziere, problema era că sistemul de achiziții este unul greoi, iar atâta timp cât nu am avut buget nu am putut face nimic. Dar lucrurile s-au reglat. Chiar azi s-a făcut plata. [...]

GHINION
Diana Bulimar

Diana Bulimar s-a accidentat şi ratează CM de la Antwerp

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, sâmbătă, că Diana Bulimar s-a accidentat la Campionatele Naţionale şi a suferit o intervenţie chirurgicală, ratând astfel CM de la Antwerp, care debutează în 30 septembrie, în timp ce Larisa Iordache a câştigat titlul la individual-compus. Potrivit anunţului FRG, Diana Bulimar s-ar fi accidentat vineri şi a suferit deja o intervenţie chirugicală. Gimnasta se afla pe lista FRG pentru Campionatele Mondinale, iar după intervenţia suferită va rata Campionatul Mondial de la Antwerp, care va debuta [...]

Milena Radecka

Fostă voleibalistă de la Metal Galaţi, vedetă Playboy în Polonia

Votată cea mai sexy sportivă din Polonia în 2010, frumoasa Milena Radecka s-a dezbrăcat pentru numărul din decembrie 2011 al ediţiei poloneze a cunoscutei reviste pentru bărbaţi Playboy. Milena, în vîrstă de 27 de ani, şi-a început cariera în volei la Kolejarz Katowice şi a trecut şi prin România, jucînd pentru Metal Galaţi. Are în palmares nu mai puţin de 11 medalii, în Polonia, dar şi la campionatele europene şi mondiale de volei. [...]

Performanţă
Elizabeta Samara

Elizabeta Samara şi Andrei Filimon, medalie de aur la CE

Elizabeta Samara/Andrei Filimon au cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de tenis de masă desfăşurate la Buzău, în proba de dublu mixt. Ei i-au învins, în finală, cu scorul de 4-0 (11-4, 11-8, 11-7, 17-15), cuplul turc Hu Melek/Vang Bora. Elizabeta Samara şi Andrei Filimon şi-au păstrat titlul cucerit în urmă cu un an la Istanbul. Medaliile de bronz au revenit perechilor Bernadette Szocs/Ovidiu Ionescu şi Alexandra Privalova/Pavel Platonov (Belarus). [...]

Arbitrii de rahat

Scandal la Europene. Românii, descalificaţi după ce au cucerit argintul la canoe

România a cucerit sâmbătă o medalie de argint în prima zi a finalelor la Campionatele Europene de kaiac canoe de la Brandenburg (Germania), însă cei patru componenţi ai ambarcaţiunii de canoe 4 (1.000 metri) nu s-au putut bucura de rezultatul lor din cauză că au fost decalificaţi, potrivit ProSport.ro. La câteva minute după cursă a venit însă lovitura. Românii au fost descalificaţi pe motiv că s-au apropiat prea mult de culoarul alăturat! Competiţia s-a desfăşurat pe o vreme destul de capricioasă, [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Cerbul de Aur își celebrează laureații, în prima seară a Festivalului

Cerbul de Aur își celebrează laureații, în prima seară a Festivalului. Artişti români care au intrat în istoria Cerbului de Aur revin pe scena de la Braşov. La 50 de ani [...]
 

Sute de oameni au participat la înmormântarea lui Dumitru Fărcaş, oficiată la Cluj-Napoca

Sute de oameni au participat la înmormântarea lui Dumitru Fărcaş de joi, 9 august, oficiată la Cluj-Napoca. Artiştii de muzică populară Aurel Tămaş, Sava Negrean, Dinu Iancu Sălăjanu s-au numărat şi [...]

Prima imagine cu fiica Monicăi Gabor după operație

Prima imagine cu fiica Monicăi Gabor după operație. Irina Columbeanu poartă ochelari după ce în weekend a sufert intervenția chirurgicală. Mama ei a postat recent un mesaj pe contul de socializare, [...]
 

Cei 21 de concurenţi ai reality show-ului „Ultimul Trib” au pãrãsit România cu destinaţia Madagascar

Emoţii puternice în aceastã dimineaţã la Terminalul Plecãri de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandã”. Însoţiţi de cei dragi, care au preferat sã renunţe la somn pentru a mai prinde câteva ore [...]
 

Mesajul fiicei lui Dumitru Fărcaș. „Tu și muzica ta veți trăi mult după ce noi nu mai suntem”

Fiica regretatului Dumitru Fărcaș, Andreea, a transmis un mesaj după dispariția celui care a fost tatăl său, scrie Libertatea. Dumitru Fărcaș a fost căsătorit de două ori. Prima sa parteneră de [...]

Pink a fost externată și acum se recuperează acasă. Când va relua concertele

Pink a fost externată și acum se recuperează acasă unde se odihnește și bea ceai verde la recomandarea medicului. Cântăreața a fost nevoită să-și anuleze mai multe concerte în Australia din [...]
 

Vedete internaţionale şi artişti din România, în juriul Festivalului Cerbul de Aur

Vedete internaţionale şi artişti din România, în juriul Festivalului Cerbul de Aur. Laureaţii ediţiei aniversare Cerbul de Aur 2018 vor fi desemnaţi de un juriu internaţional format din artişti din toată [...]
 

Corina Chiriac „a inaugurat” Strada Speranței în Vama Veche

Weekendul trecut, doamna muzicii ușoare românești, Corina Chiriac, a făcut show printre vamaioți, scrie Libertatea. Cu tema „Discoteca', a fost pariul unui proprietar de local din Vama Veche cu noua generație. Dacă 'a prins' la Electric Castle, de ce n-ar face furori și printre vamaioți? Pariul a fost câștigat, turiștii din Vama au fost în delir pe piesele Corinei. La 'Strada Speranței' a cântat toată lumea!
Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe a anilor ’70 și ’80 a demonstrat că piesele sale [...]

Vedeta Demi Lovato a fost externată şi va începe o cură de dezintoxicare

Cântăreaţa pop americană Demi Lovato, care a fost spitalizată de urgenţă, pe 24 iulie, la Los Angeles, pentru o presupusă supradoză de droguri, a ieşit din spital şi s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, potrivit foxnews.com, citată de Mediafax. Platforma de ştiri online tmz.com informează că Lovato a fost externată din Spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles pe 4 august şi internată imediat într-o clinică din afara Californiei, una dintre cele mai bune din SUA, unde va rămâne o perioadă lungă de [...]

Robert Redford a anunţat că se retrage din actorie

Robert Redford, laureat cu premiul Oscar, se va retrage din actorie după lansarea, în această toamnă, a peliculei ''The Old Man & The Gun'', a declarat vedeta de 81 de ani pentru Entertainment Weekly, într-un articol publicat luni, potrivit Reuters, citată de Agerpres. Cunoscut pentru rolurile din peliculele ''Butch Cassidy and the Sundance Kid'' şi ''Out of Africa'', Redford interpretează un jefuitor de bănci în noul său film, programat să fie lansat în cinematografe în septembrie.

''Niciodată să nu spui niciodată, dar [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank