Anul IX, Nr. 533, Luni, 17 Iunie 2019


 
 

Marele cineast Franco Zeffirelli a murit

Marele cineast italian Franco Zeffirelli a murit la vârsta de 96 de ani, transmite sâmbătă AFP care citează presa italiană. Cineastul este cunoscut pentru spectacolele de operă şi pentru adaptările cinematografice ale unor opere de Shakespeare, pentru care a şi primit două nominalizări la Oscar. Regizorul a murit la reşedinţa sa din Roma, potrivit Agerpres. Franco Zeffirelli "s-a stins liniştit după o lungă maladie care s-a agravat în ultimele luni", anunţă presa italiană care citează surse din familia cineastului.

Regizorul şi producătorul [...]
 

Andra, ajutată de Fuego şi de Raoul să ajungă mare vedetă

Paul Surugiu " Fuego (42 de ani), Andra (32 de ani) şi Raoul (40 de ani) au în comun oraşul natal, Turda, dar şi o dragoste nemăsurată pentru muzică. Solista a fost remarcată la un concurs muzical de Fuego, care a şi premiat-o, iar Raoul, care a crezut în talentul ei artistic, i-a fost primul impresar. Cei trei artişti cu voci de calibru au rămas prieteni pe viaţă, iar adesea au şi colaborat pe plan artistic, unindu-şi vocile. Lansarea dublului album [...]
 
 

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]

Simona Halep, oficial pe locul 3 în lume

Absența de la Stuttgart a costat-o pe Simona Halep poziția a doua a clasamentului WTA. Ea a fost depășită de Petra Kvitova, cea care a și câștigat, de altfel, titlul german.

Simona Halep ocupă de luni locul 3 în clasamentul WTA, fiind devansată de Naomi Osaka și de Petra Kvitova. A doua româncă în această ierarhie este Mihaela Buzărnescu, care a urcat pe 29. În Top 100 le mai avem pe Sorana Cîrstea, care a urcat de pe 97 pe 93 și [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Bogdan Ioan este marele câștigător al sezonului 8 de la Vocea României!

Concurentul Bogdan Ioan a câștigat marea finală de la Vocea României! După o lungă așteptare, Bogdan Ioan a ridicat trofeul Vocea României și cecul de 100.000 de euro. În aplauzele publicului și antrenorilor, Bogdan Ioan a primit mult doritul premiu de la Pavel Bartoș. „Ce seară minunată mi-ați oferit! Nu mai am cuvinte…e copleșitor. Mulțumesc, Smiley! Mulțumesc, Feli. Vă mulțumesc vouă, celor de acasă, pentru toată susținerea. Mă înclin în fața voastră…”, a scris Bogdan Ioan pe pagina sa de Facebook, [...]

Pe ce a cheltuit banii de la “Vocea” constănțeanul Bogdan Ion!

Sezonul opt al emisiunii “Vocea României” a fost câştigat de Bogdan Ioan (29), elevul lui Smiley, care a înhăţat titlul şi premiul cel mare de 100.000 de euro. L-am întâlnit pe Bogdan Ioan (29 de ani) la avanpremiera serialului “Vlad” şi am profitat de ocazie pentru a afla ce mai face. “E o experienţă nouă pentru mine să fiu invitat la astfel de evenimente mondene. Lucrez la mai multe proiecte, unele dintre ele chiar cu Smiley şi HaHaHa Production. Nu am [...]

AMIABIL
Bogdan şi Mirela Stelea

Bogdan Stelea divorţează pentru a doua oară

Mirela şi Bogdan Stelea au decis să se despartă, pe cale amiabilă. Deşi păreau un cuplu foarte fericit, designerul şi fostul mare portar au depus deja actele la notar, iar divorţul va fi pronunţat în luna mai. Deşi au afaceri, cei doi nu au nimic de împărţit, aşa că lucrurile vor decurge fără complicaţii. Mirela (35 de ani) şi Bogdan (46 de ani) sunt căsătoriţi de şase ani şi sunt împreună din 2006. Fostul portar stelist a mai fost căsătorit, iar [...]

Fost ministru, orientat
Paul Păcuraru

Afacerile liberalului Păcuraru, la mâna unui constănţean „adiat” de Vîntu

Liderii liberali au, se pare, o slăbiciune pentru constănţeni atunci când vorbim de oamenii care să aibă grijă de afacerile lor. Astfel, după ce arătam anul trecut că vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu şi-a lăsat businessul în grija constănţeanului Bogdan Mihai Damian, de 42 de ani, care este asociat şi administrator în toate companiile deţinute de liberal, vedem acum un alt lider PNL care îşi lasă afacerile în mâna unui constănţean. Este vorba despre fostul ministru al Muncii, Paul Păcuraru, a cărui [...]

Bogdan Vandici a câștigat cel de-al cincilea sezon Chefi la cuțite

Bogdan Vandici este câștigătorul celui de-al cincilea sezon Chefi la cuțite. Acesta a intrat în posesia unui premiu în valoare de 30.000 de euro, scrie Libertatea. S-a încheiat cel de-al cincilea sezon al concursului culinar Chefi la cuțite. Câștigătorul este Bogdan Vandici, un tânăr de 21 de ani. Bogdan Vandici a intrat în posesia marelui premiu, în valoare de 30.000 de euro. Bogdan Vandici a făcut parte din echipa coordonată de chef Florin Dumitrescu. În finală, Bogdan Vandici s-a luptat pentru [...]

A născut nevasta lui Bogdan Lobonţ!

Bogdan Lobonţ se simte cel mai fericit bărbat de pământ! Portarul de la AS Roma a devenit tătic după ce soţia lui a născut o minunăţie de fetiţă.
Bogdan Lobonţ şi soţia sa au ţinut sarcina ascunsă, iar asta pentru a fi sigur că atât fiica lui, cât şi nevasta se vor afla în siguranţă. Cei doi soţi au hotărât deja şi la numele micuţei, pe care o va chema Azaria Letiţia.

Iulia a născut în clinica Mater Dei din Roma, iar fetiţa [...]

Iubita lui Bogdan Vlădău face furori cu noile silicoane!

Iubita lui Bogdan Vlădău a avut parte de un weekend incendiar. Focoasa blondă, aflată cu Bogdan Vlădău în vacanţă la bulgari, nu a trecut neobservată pe plajă. Nici nu ar fi avut cum. Îmbrăcată cu un costum alb din două piese, Gina a atras toate privirile cu formele ei şi a fost protagonista unei şedinţe foto la malul mării. Modelul a pozat fără emoţii, fiind conştientă de atuurile ei, scrie click.ro. [...]

Hannelore de la Insula Iubirii, declarație de dragoste pentru Bogdan, soțul ei

Hannelore și Bogdan au format cel mai controversat cuplu de la Insula Iubirii din sezonul 4 și chiar și după finalizarea filmărilor, și după infidelitățile petrecute, cei doi au ales să se căsătorească.

Ba, mai mult, Hannelore vrea să îl asigure pe Bogdan că el este alesul inimii, iar faptul că s-au căsătorit este cea mai bună decizie pe care el a luat-o. Ea a publicat o fotografie în care a apărut alături de proaspătul ei soț și i-a făcut cea mai [...]

Foto Click.ro

Mihaela Drafta şi Bogdan Vlădău îşi arată dragostea în public

Creatoarea de modă Mihaela Drafta formează, de câţiva ani, un cuplu cu manechinul Bogdan Vlădău.
Deşi a preferat să-şi ţină relaţia ascunsă timp de aproape cinci ani, de curând, creatoarea de modă s-a afişat la un eveniment monden alături de iubitul ei.

De acum, cei doi au de gând să-şi trăiască dragostea aşa cum simt şi să nu se mai ascundă de ochii curioşi ai presei. În pofida iubirii care îi leagă, Mihaela şi Bogdan nu vor să-şi întemeieze, deocamdată, o familie.

"Ne [...]

Vocea României, sezonul opt, se apropie de sfârşit!

Vineri, la Pro Tv, concurenţii au urcat pe scenă într-o ediţie live, ceea ce a sporit şi mai mult emoţiile celor care aspiră la premiul cel mare.
Telespectatorii și-au ales favoriții, iar în urma voturilor trimise de aceștia, cei patru finaliști ai sezonului 8 sunt Alma Boiangiu, din echipa lui Tudor Chirilă, Dora Gaitanovici, din echipa Irina Rimes, Mădălina Coca, din echipa Andrei, și Bogdan Ioan, din echipa lui Smiley. Aceștia vor lupta vinerea viitoare pentru marele trofeu și premiul în valoare [...]

Astăzi se împlinesc 19 ani de la moartea lui Ioan Luchian Mihalea

Astăzi se împlinesc 19 ani de la moartea violentă a lui Ioan Luchian Mihalea, prezentatorul tv care a fost asasinat în apartamentul său din Bucureşti.Pe 29 noiembrie 1993, Oanţă (42 de ani), așa cum îi spuneau prietenii, a fost asasinat în apartamentul său din București, cartierul Drumul Taberei, de către Nelu Florian Gavrilă și Ionel Păun. Ulterior, anchetatorii au descoperit că scopul crimei a fost jaful, cei doi asasini fiind condamnaţi la închisoare pe viaţă.
Ioan Luchian Mihalea (foto) este înmormântat în [...]

Soţia lui Bogdan Stelea

Bogdan Stelea şi-a pus pirostriile

Secundul naţionalei, Bogdan Stelea, s-a cununat religios cu designerul Mirela Popa. Cei doi au mers în faţa altarului la o biserică din cartierul Pajura şi au fost înconjuraţi mai mult de rude şi de prieteni. Dacă Stelea a îmbrăcat un costum gri, soţia lui, Mirela, a vrut să evite albul şi a purtat o rochie roz, din voal. Mirela şi Bogdan erau căsătoriţi civil încă de acum doi ani, însă neînţelegerile i-au determinat să amâne momentul petrecerii. Cei doi au fost [...]

Bogdan Vlădău se pregăteşte de însurătoare! Ce inel i-a dat iubitei lui

Bogdan Vlădău şi-a luat inima în dinţi şi şi-a cerut iubita în căsătorie. Gina Chirilă este în culmea fericirii şi a publicat pe contul personal de Facebook o fotografie cu inelul de logodnă primit de la Bogdan.

Bogdan Vlădău şi iubita lui Gina Chirilă s-au logodit. Fotomodelul nu-şi mai încape în piele de fericire şi nu a ezitat să împărtăşească cu prietenii virtuali cel mai frumos moment din viaţa ei.

"1 noiembrie 2015, ziua în care am spus DA, ziua în care am [...]

Au rămas prieteni

Mirela şi Bogdan Stelea au divorţat, dar merg împreună în vacanţă

Deşi Bogdan şi Mirela Stelea au divorţat recent, după şase ani de mariaj, cei doi au rămas în relaţii extrem de bune. Ba mai mult, creatoarea de modă este foarte apropiată de fiul fostului fotbalist, cu care va pleca şi în vacanţă. „Bogdan şi Mirela au divorţat, dar Bogdănel a rămas foarte apropiat de ea. Ba mai mult, chiar vor pleca în iunie într-o vacanţă în străinătate. Bogdănel îi face Mirelei confidenţe, o vede ca pe o soră. Ascultă de ea”, [...]

Ce bombă sexy a pus ochii pe Bogdan Vlădău!

De când a anunţat că nu mai este implicat în nicio relaţie sentimentală, fetele îi cam dau târcoale lui Bogdan Vlădău. Recent, el a petrecut câteva ore în compania Florinei Mihăilă, nimeni alta decât Sexy-Brăileanca. Cei doi s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii într-un club şi se pare că discuţiile lor au continuat şi după seara cu pricina. [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol divorțează săptămâna viitoare. Detalii despre partaj

Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină urmează să divorțeze săptămâna viitoare, iar actorul ar vrea să-i facă un cadou generos fiicei sale.

Relația dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol se află în momentul [...]
 

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, din nou nași de botez. Ce ținută sexy a purtat impresara la eveniment

Anamaria Prodan și soțul ei, Laurențiu Reghecampf, au devenit părinții spirituali ai unui băiețel sâmbătă, 15 iunie. Cei doi se apropie cu pași repezi de finul cu numărul 100, însă continuă [...]

Laura Cosoi a reușit să scape de kilogramele acumulate în timpul sarcinii

Laura Cosoi a publicat un mesaj pe rețelele de socializare unde a recunoscut faptul că î timpul sarcinii a pus câteva kilograme în plus, însă, în timp, vedeta a reușit să [...]
 

Ce gest emoţionant vrea să facă Ion Surdu cu banii de la Exatlon

Cel de-al treilea sezon Exatlon și-a desemnat câștigătorii. De data aceasta, au ieșit doi învingători, unul la masculin, Ion Surdu, dar și la feminin, Andreea Arsine. Fiecare a plecat acasă cu [...]
 

Cum a reacționat Cătălin Botezatu după ce s-a spus că ar avea un copil secret

Cătălin Botezatu a avut prima reacție cu privire la afirmațiile făcute de un invitat al emisiunii Acces Direct care afirmă că fiul lui nu este biologic, iar tatăl acestuia ar fi [...]

Așa arată Inna când nu e divă: fără machiaj și fără haine de lux

Haine extravagante, în tendințe, coafuri spectaculoase, machiaj strident sau, dimpotrivă, acel machiaj “invizibil”, dar care te face strălucitoare. Acesta este arsenalul Innei, solista din România cu cea mai spectaculoasă ascensiune internațională. [...]
 

Daniela Gyorfi se pregătește de cea de-a patra operație la sâni: „Vreau sâni mai mici“

Daniela Gyorfi regretă faptul că în urmă cu 20 de ani s-a lăsat pe mâna doctorilor esteticieni și și-a mărit sânii mult prea mult. Astfel că, ajunsă la vârsta de 50 [...]
 

Câți bani a primit Madonna pentru a cânta la Eurovision 2019

Eurovision Song Contest 2019 începe în seara aceasta cu prima semifinală, iar surprizele se țin lanț. După aflarea veștii ca Madonna va concerta în cadrul finalei de la Tel Aviv, a fost un singur pas până la aflarea sumei pentru care ea a acceptat să facă acest lucru pe data de 18 mai. În seara aceasta va avea loc prima semifinală Eurovision, iar 17 țări se vor întrece în show-uri și în piese pentru a reuși să obțină un loc în [...]

Serialul „Empire“ se va încheia după sezonul al şaselea

Sezonul al şaselea din serialul american "Empire" va fi ultimul produs de compania Fox, relatează marţi dpa. "Sezonul al şaselea promite să fie plin de drame, surprize şocante şi multe momente uimitoare", a anunţat Fox într-un comunicat publicat luni. "Drama premiată despre o familie din lumea plină de farmec şi uneori periculoasă a muzicii hip-hop a generat hituri de top şi povestiri relevante social", se mai arată în comunicat.

Ratingul a scăzut drastic de-a lungul anilor. "Empire" a debutat în 2015 şi [...]

Trevor Engelson, fostul soţ al lui Meghan Markle, s-a recăsătorit cu o moştenitoare bogată

Când Meghan Markle a decis să pună capăt căsătoriei sale cu producătorul Trevor Engelson, în august 2013, actriţa i-a restituit verigheta şi inelul de logodnă, notează online ziarul spaniol ABC. Este ceea ce relatează Andrew Morton în cartea sa biografică "Meghan a Hollywood Princess", unde relatează cu multe detalii modul în care s-a destrămat după trei ani şi jumătate această căsnicie. Fosta actriţă americană a trecut însă pagina şi s-a căsătorit anul trecut cu prinţul Harry al Marii Britanie, iar anul [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank