Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Bancuri

     7,38 (din 203 voturi)
Vine iepuraşul la urs.
- Nene ursule, hai la bar că fac eu cinste.
- O, bun, se bucură ursul, hai.
Ajung ei la bar, vine barmanul. Zice iepuraşul:
- Barman, o ţuică pentru mine şi o Cola pentru urs.
Se supără ursul, îl scoate pe iepuraş afară şi spune:
- Ascultă, iepuraşule, noi suntem prieteni, da’ dacă-mi mai faci o fază din asta, să ma umileşti în public, te bat de te las lat.
A doua zi, iar vine iepuraşul la urs.
- Hai, ursule la bar, că fac cinste.
Se duc, vine barmanul, zice iepuraşul:
- O ţuică pentru mine şi două Cola pentru urs.
Îl scoate ursul pe iepuras afară şi îl bate de-l face praf.
A treia zi:
- Nene ursule, hai la bar că iar fac cinste.
Merg ei iar, se aşează la bar, vine barmanul, iepuraşul:
- Barman, o ţuică pentru mine şi o Cola pentru urs, că daca bea două iar se-mbată şi nu mai ştie ce face.

O pisică hipioată trecea strada. O bătrânică o vede şi strigă dupa ea:
- Pis, pis, pis ...
La care pisica răspunde, ridicând două degete:
- Peace, maică, peace!

Vine vulpea disperată la leu cu o reclamaţie: a fost violată crunt de un necunoscut.
- Ceva semnalmente? întreabă leul furios.
- Nu ştiu nimic, zice vulpea, era întuneric. Tot ce-am reţinut e că avea nişte urechi lungi.
Bun. Dă ordin leul să se alinieze absolut toată lumea pe un şir şi începe:
- Doamna vulpe a fost violată de cineva cu urechi lungi. Acum vă controlez şi vedem noi cine-a fost nenorocitul.
Zice iepuraşul dându-şi urechile pe spate:
- Prietene măgar, ai dat de dracu’.

Doi scriitori stau de vorbă:
- Nu demult, o femeie aflată în tren, citind o carte de-a mea, a uitat să mai coboare. Abia peste opt staţii şi-a dat seama...
- Ciudat! Cum a reuşi să adoarmă atât de adânc?

• - Bunicuţo, în timpul potopului, tu te aflai în Arca lui Noe?
- Nu.
- Atunci cum de nu te-ai înecat?

• - Tăticule, uită-te la el!
- Ţi-am zis că nu se zice el, ci dumnealui.
- Tăticule, dumnealui e un vapor!

• - Felicitări! Aţi ajuns la o sută de ani! O vârstă de invidiat. Puteţi să ne relataţi cum petrece o zi normală un centenar?
- Nimic ieşit din comun. Mă scol în jurul orei nouă, îmi beau ceaiul cu o picătură de rom, răsfoiesc ziarele, mai ales la rubrica „Decese” şi, dacă nu-mi găsesc numele trecut acolo, merg la club.

• Şoferul autobuzului opreşte între staţii, întoarce capul către pasageri şi strigă:
- Dacă nici unul dintre dv. nu vrea să cedeze locul doamnei bătrâne care stă în picioare, să ştiţi că-i cedez locul meu!

Un celebru explorator este invitat la masă de către nişte conaţionali. Până să înceapă prânzul, el începe să povestească cum a petrecut cinci ani printre canibali...
- Şi v-aţi adaptat?
- Chinuitor de greu, am suferit mult, dar ce era să fac, mă ţineau prizonier!
- Aoleu, sare gazda, o să vă rog să mă scuzaţi, dar noi la prânz nu avem decât friptură de oaie!

Test de etanşeitate la maşini.
Nemţii bagă o pisică în maşină şi maşina în apă. A doua zi, e scoasă maşina din apă şi pisica e găsită asfixiată din lipsă de aer.
La fel se întâmplă şi cu maşina francezilor.
La fel procedează şi românii, numai că a doua zi nu mai e găsită pisica.

Personalul primăriei unei localităţi descoperă că un renumit avocat din localitate nu a făcut niciodată vreo donaţie către primărie. Persoana care răspundea de acest lucru se deplasează la domiciliul avocatului să-l convingă să facă o donaţie.
- Domnule avocat, cercetările noastre arată că aveţi un venit de peste 500.000 dolari pe an, dar nu aţi făcut vreodată vreo donaţie. Nu aţi vrea să ajutaţi într-un fel comunitatea?
Avocatul rumegă un timp ideea şi apoi răspunde:
- Cercetările dv. au arătat şi că mama mea este pe moarte, după o boală lungă, iar pensia pe care o are este de patru ori mai mică decît preţul medicamentelor pe care ar trebui să le ia pentru a-i mai uşura chinurile?
Jenat, reprezentantul îngăimă:
- Păi... nu...
- Sau, continuă avocatul, că fratele meu, veteran lăsat la vatră, este orb şi condamnat să-şi ducă viaţa într-un scaun cu rotile?
Reprezentantul încearcă să-şi ceară scuze, dar avocatul continuă:
- Sau că soţul surorii mele a murit într-un accident de circulaţie, spuse el ridicînd vocea, lăsând-o cu trei copii şi fără niciun ban?
Umilit, înfrânt complet, omul murmură:
- Nu am ştiut, îmi pare nespus de rău...
- Atunci, îi taie vorba din nou avocatul, dacă lor nu le dau niciun ban, ce te face să crezi că v-aş da vouă?

Un orăşean îşi vizitează vărul care locuia în deşertul Arizona. La un moment dat, se aude un urlet:
- Ce-i asta?
- Nimic, coioţii.
- Dar ce-s coioţii?
- Nişte câini sălbatici.
- Şi de ce urlă în halul ăsta?
- Păi, pe la noi nu cresc pomi, numai cactuşi.

La teatru, unde se joacă o piesă poliţistă, o spectatoare sare în sus, strigând:
- Unde este ucigaşul?
La care o voce din spatele ei îi dă replica:
- În spatele dumitale, dacă nu te aşezi imediat!

• În apartamentul unei familii care în iarna asta a cerut decuplarea de la centrala care furniza energie termică şi electrică, un reporter întreabă:
- Ce faceţi dacă vă este frig?
- Ne strângem în jurul lumânării.
- Dar dacă este foarte frig?
- Ne apropiem şi mai mult de ea.
- Dar dacă este ger cu temperatură sub -20 C?
- În acest caz, aprindem lumânarea...

Un cetăţean merge la casa de bilete a aeroprtului J.F.K. şi îi spune domniţei de acolo:
- Un bilet până la Pentagon aş dori şi eu, vă rog!
- Păi, stimabile, avionul ăsta nu merge la Pentagon...
- Pe pariu?

• Într-un castel medieval, ghidul îi conduce pe turişti pe nişte scări întortocheate, coborând tot mai jos şi mai jos. Undeva, la capătul labirintului, apare o uşă pe care scrie „Camera de tortură”. Intră cu toţii; înăuntru o mulţime de schelete, unele mai noi, altele mai vechi... Turiştii întreabă:
- Ale cui sunt rămăşiţele?
Ghidul răspunde:
- Legenda spune că aici şi-au găsit sfârşitul turiştii care n-au dat bacşiş ghidului... dar asta este doar o legendă...

• - Ce păcat că demult n-a mai fost o revoluţie...
- Da’ ce? Eşti nebun?
- Nu, geamgiu.

Un sinucigaş masochist:
- Daţi-mi o lamă, vena o am eu!

Un elicopter deasupra oraşului Seattle. La un moment dat, un scurtcircuit la bord distruge radarul şi toate sistemele de orientare şi comunicaţie.
- Ce naiba ne facem acum? zice pilotul. Nu prea mai avem benzină şi nu mă pot orienta pentru a găsi aeroportul. Dac-aş avea un punct de reper...
- Încearcă să ceri cumva ajutor… poate să scrii ceva pe cer.
Zis şi făcut. Pilotul scrie cu ajutorul elicopterului în zbor: UNDE MĂ AFLU? După vreo cinci minute, pe un zgârie nori apare o pancartă uriaşă cu textul: ÎN ELICOPTER. Pilotul reuşeşte foarte repede să se orienteze şi să găsească aeroportul.
- Cum naiba te-ai orientat după un astfel de răspuns năucitor? întreabă copilotul.
- Foarte simplu. Mi-a fost foarte clar că aceea era clădirea Microsoft. Cine putea da un răspuns atât de exact şi complet nefolositor?
Ştefan cel Mare, pe câmpul de luptă împotriva turcilor, este rănit.
- Ştefane, sângerezi!
Ca să nu se vadă sângele şi să-şi descurajeze oştenii, Ştefan spune:
- Aduceţi-mi mantia roşie.
- Ştefane, vin mai mulţi turci!
- Cîţi sunt?
- Câtă frunză, câtă iarbă, Măria Ta!
- Aduceţi-mi pantalonii maro!

- Unchiul meu este episcop şi toţi îi spun „Sfinţia Voastră”.
- Al meu e ambasador şi lumea i se adresează cu „Excelenţa Voastră”.
- Ehee, voi sunteţi mici cu unchii voştri! Al meu trage 200 de kile la cântar şi toată lumea când îl vede spune „O, Doamne...”.

• În mijlocul apei unui lac, o femeie se îneacă. Un bărbat pe mal începe să strige după ajutor. Un pescar aflat în apropiere vine în goană şi-l întreabă ce s-a întâmplat. Bărbatul îi spune:
- Omule bun, îţi dau 100 dolari numai să o salvezi pe nevastă-mea, că se îneacă!
Pescarul acceptă, se aruncă în apă şi scoate femeia teafără pe mal.
- Acum dă-mi suta de dolari, spuse pescarul.
- Păi, cum să-ţi spun, am crezut că-i nevastă-mea, dar m-am înşelat, iar tu ai salvat-o pe... soacră-mea!
- Ăsta mi-e norocul, spuse pescarul scoţând portofelul. Spune-mi cât naiba îţi datorez...

• - Azi, draga mea, n-am pescuit nimic.
- Ştiam, iubitule, ai uitat banii acasă.

Pescarul e roşu de furie. De şase ceasuri stă pe malul bălţii şi nu a prins niciun peştişor. Lîngă el se opreşte o femeie care ţine de mână un băieţel de cinci anişori.
- Nene, vreau şi eu să văd cum prinzi un peşte mare!
- Nu, domnule, intervine mama, să nu-i prindeţi niciun peşte până nu spune „vă rog frumos!”

Doi pescari între ei:
- Azi dimineaţă am dat cu banu’ să văd dacă mă duc cu nevastă-mea la biserică sau vin la pescuit.
- Şi văd că ţi-a ieşit să vii cu noi la pescuit.
- Da, însă a trebuit să dau de 7 ori.

• - Unii pescuiesc fiindcă le place acest sport, alţii din plictiseală, eu din cauza nervilor. Şi dv.?
- Eu vreau să prind peşte.

Un pescar, văzând un confrate care stătea concentrat asupra apei, îl întreabă:
- Cum e apa astăzi?
- E atât de minunată că nici peştelui nu-i vine să iasă din ea.

• Două soţii de poliţişti stau de vorbă. Una zice:
- Dragă, soţul meu are post lângă o florărie. Niciodată nu mi-a adus vreo floare...
- Şi ce? Al meu are post lângă Conservator. O conservă n-am văzut până acum…

Un proaspăt poliţist, de-abia ieşit de pe băncile Academiei de Poliţie, a fost însărcinat să ancheteze o spargere. S-a înapoiat la secţie şi a raportat:
- Domnule căpitan, de la magazinul spart s-au furat două cartuşe de Kent şi trei kilograme de morcovi.
- Şi ai vreun suspect?
- Nu, dar va trebui să caut un iepure care tuşeşte.

Un poliţist stă într-o intersecţie. Vine un şofer şi trece pe roşu. Poliţistul nimic. Acelaşi şofer parchează lângă el neregulamentar. Poliţistul nimic. Şoferul se dă jos din maşină şi îl scuipă pe poliţist. Nimic. Îi trage cîteva palme poliţistului. Ăsta nimic. Şoferul se plictiseşte şi pleacă fluierând. Poliţistul fuge după el, îi trage o mamă de bătaie şi îi spune:
- Ai trecut pe roşu, n-am zis nimic. Ai parcat aiurea, te-am lăsat în pace. M-ai scuipat, m-ai bătut, n-am avut nimic cu tine, dar nu concep să fluieri fals din Bach.

Un poliţist vede un automat, se apropie de el şi bagă o fisă. Deodată, apare un pahar şi începe să curgă cafea. Poliţistul ia paharul, îl bea şi mai bagă o fisă. Din nou apare un pahar, curge cafeaua pe care o bea poliţistul şi acţiunea se repetă de mai multe ori, până când în spatele poliţistului se formează o coadă destul de mare. La un moment dat, o bătrână îl întreabă pe poliţist:
- Domnule poliţist, ne lăsaţi şi pe noi să bem o cafea, că de o oră stăm la coadă?
La care poliţistul indignat răspunde:
-Ce vrei, babo, ţi-e ciudă că câştig?

Care sunt cele 4 minciuni pe care le spune un student?
1. De mâine mă apuc de învăţat.
2. Mâine îţi aduc cursurile.
3. Dezbracă-te, că nu îţi fac nimic.
4. Nu mă dezbrac, că sunt virgină.

Un instalator întreabă:
- Dv. sunteţi cea care ne-a solicitat?
- Da, domnule. Cu un an în urmă.
- Atunci înseamnă că nu la dv. trebuia să venim, ci la doamna care ne-a chemat în urmă cu doi ani.

Un european rătăcit în Sahara se mişca tot mai greu; după trei zile de sete şi caniculă cumplită, de-abia se târăşte. Deodată i se înfăţişează privirilor înceţoşate o siluetă stranie. Pare un om în carne şi oase.
- Apă! şopteşte călătorul rătăcit.
- Nu pot decât să-ţi dau o cravată, sună raspunsul, atât de năucitor.
Cel rătăcit se târăşte mai departe, până când... minune! Un restaurant luxos răsare din deşert, făcându-l pe însetat să se ridice şi, cu ultimele puteri, să se năpustească spre intrare. La uşă, însă, un cerber galonat îl opreşte brutal:
- Stop! Ţinuta obligatorie! Fără cravată nu se intră.

Doi prieteni intră într-o bancă. În acelaşi timp, un „hold up”. Bandiţii, înarmaţi, cer tuturor celor prezenţi să se culce pe podea cu capul în jos, urmând ca unul dintre bandiţi să le uşureze buzunarele. La un moment dat, unul dintre prieteni simte mâna prietenului de alături în buzunarul lui propriu...
- Ce dracu’ faci?
- Ţi-am pus în buzunar suta pe care ţi-o datoram.

• Exasperată de poznele pe care le face un puşti obraznic, alergând de colo-colo prin avion şi deranjând pasagerii, stewardesa, căreia băiatul îi fusese dat în îngrijire la plecare, îi şopteşte:
- Poate că te-ai plictisit. Hai, nu vrei să te joci puţin pe-afară?

Un ţăran intră într-un magazin fero-metal să cumpere o broască Yale. I se spune că n-au aşa ceva.
- Atunci, un lacăt simplu, încearcă ţăranul.
- N-avem.
- Atunci, măcar un zăvor...
- N-avem.
- Nici măcar un foraibăr n-aveţi?
- N-avem.
- Atunci, ce mama dracului mai ţineţi magazinul ăsta deschis?
- N-avem lacăt cu ce să-l închidem!

Un poliţist vine-ntr-o zi acasă cu un televizor ultimul răcnet.
- De unde ai televizorul? întreabă soţia.
- L-am câştigat la un concurs organizat de poliţie.
- Ce fel de concurs?
- De matematică.
- Şi ce v-au dat de făcut?
- „Cât fac 5x5?” Iar eu, cu 17, am ieşit pe locul trei.

La secţia de poliţie, vine un bărbat alergând şi strigând:
- Domnule poliţist, te rog, arestează-mă imediat, închide-mă!
- Dar ce s-a întâmplat?
- Am tras cu pistolul în nevastă-mea. Patru cartuşe!
- Ai omorât-o, nenorocitule?
- Nu, din păcate nu am atins-o. De aceea, vă rog, băgaţi-mă într-o celulă, repede.

FBI, CIA, LAPD (poliţia din Los Angeles) se lăudau fiecare că ei sunt cei mai buni poliţişti. Aşa că preşedintele le-a dat un test. A luat un iepure şi l-a băgat într-o pădure. Ei trebuiau să-l găsească.
Intră CIA. 2 luni, informatori, urmăriri, înregistrări... nimic!
Concluzia: iepurele nu există.
Intră FBI. 3 săptămâni, poliţişti sub acoperire, iar urmăriri, nimic!
La sfârşit intră în pădure, omoară toate animalele şi dau foc. Oricum, asta merita iepurele ăla.
În sfârşit, intră cei de la LAPD. După 2 ore, ies cu un urs bătut măr, care urla: „OK, OK, sunt un iepure!”

• Alinuţa iese din baie plângând amarnic.
- Ce ai, fetiţo? o întreabă mama ei.
- Fraţii mei se joacă în cadă de-a submarinele şi pe mine m-au dat afară, zicând că eu nu am periscop.

• - Ce-a păţit surioara ta?
- Şi-a rupt piciorul.
- Vai, ce păcat! Cum s-a întâmplat?
- Am pus pariu care din noi se apleacă mai mult pe fereastră. Şi ea a câştigat.

Un vierme îi spune prietenei sale:
- Dacă nu te măriţi cu mine, mă arunc în faţa găinii!

• Discuţie între o vacă şi viţelul ei:
- Gata, de azi să nu te mai prind că te mai caută Ghiţă!
- De ce, mama?
- De-aia.
- De ce?
- Păi, mă-sa e o scroafă, taică-su e un porc.
- Dar, mamă, şi tu eşti o vacă.
- Da, dar tatăl tău a fost veterinar...

Mama molie cu puiul molie.
- Puişor, te rog frumos să papi ciorăpel...
- Nu pap ciorăpel!!!
- Ba, te rog frumos, îţi spun pentru ultima oară: papă ciorăpel!
- NU pap ciorăpel!!!
- Bineee, să ştii că cine nu papă ciorăpel nu papă nici mohair.

Cum s-ar defini sarmaua?

Vis înaripat al verzei, ce-l avu cât a durat
Somnul lung, metamorfozic, în butoiul de murat...
Potpuriu de porc şi vacă, simfonia tocăturii,
Imn de laudă mâncării înălţat în cerul gurii.
O cochetă care-şi scaldă trupu-n sos şi în smântână
Şi se-nfăşoară în varză, ca în văluri de cadână.
O abilă diplomată ce-a-ncheiat o strânsă ligă
C-o bărdacă de vin roşu şi-un ceaun de mămăligă.
Oponentă (din principiu) şi un straşnic adversar
Pentru tot ce e dietă sau regim alimentar.
Un buchet de mirodenii, o frivolă parfumată
Ce te-mbie cu mirosuri de slănină afumată.
Locatară principală ţine-n spaţiu, tolerate,
Perle de piper picante, boabe de orez umflate.
O prozaică-înnăscută,cum s-o prinzi în poezie,
Când se lăfăie în sosuri, aşezată-n farfurie?
Un aducător de sete, de bei vinul cu ocaua.
Iată-n câteva cuvinte cum s-ar defini sarmaua..!

Fetele au plecat în excursie într-o zi foarte călduroasă de vară. Au ajuns la un eleşteu înconjurat de tufişuri şi copăcei şi, cum nu se zărea ţipenie de om, fetele s-au dezbrăcat şi s-au aruncat în apă. După ce s-au bălăcit vreo oră şi mai bine, au ieşit din apă şi s-au întins la soare să se usuce. După ce s-au îmbrăcat şi erau gata să plece la drum, apare un camion militar gol şi opreşte lângă ele. Un ofiţer scoate capul din cabină şi strigă:
- Atenţie, echipa de camuflaj! Luaţi-vă tufişurile şi copăceii şi urcaţi în camion!
27/11/2009, 17:06 - Zig Zag

Părerea ta contează


Comentarii (1)
danger (20/04/2010, 16:13):
"marfa bancurile!la mai multe!"
Din aceeaşi categorie

Iadul pe Pământ! Europa se topeşte la temperaturi de peste 40 de grade

Canicula nu a lovit doar România, ci şi alte ţări din centrul Europei. În şase dintre acestea a fost instituit cod roşu de căldură. Ţările europene care se află sub codul roşu de caniculă sunt Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia, Serbia şi Muntenegru. În sudul Slovaciei, de exemplu, sunt prognozate pentru luni temperaturi de 40 de grade Celsius, institutul de resort emiţând un avertisment de caniculă de gradul trei, cel mai ridicat nivel, în mai multe zone din sudul ţării, informează agenţia [...]

Guvernul a încheiat negocierile cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială

Guvernul a încheiat negocierile cu Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Mondială pentru un nou acord, a anunţat premierul Victor Ponta. O misiune a FMI se află la Bucureşti pentru discuţii privind un nou acord de împrumut cu România, autorităţile precizând anterior că doresc ca un nou acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani. Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că România va conveni, până în această toamnă, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi [...]

Tablourile furate din Olanda nu ar fi fost arse. Olga Dogaru şi-a schimbat declaraţia

Olga Dogaru şi-a schimbat, luni, declaraţia în dosarul privind furtul de tablouri din Olanda şi a arătat în faţa judecătorilor că ea nu ar fi ars tablourile, aşa cum a susţinut anterior într-o declaraţie dată în faţa procurorilor, care a fost prezentată în rechizitoriul trimis Judecătoriei Sector 3. Întrebată de preşedintele completului de judecată ce s-a întâmplat cu tablourile, Olga Dogaru a spus că distrugerea acestora este cercetată într-un dosar desprins din cel privind furtul, declarând: „Eu nu am ars tablourile”. [...]

Au început înscrierile pentru sesiunea din toamnă

Candidaţii la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat se pot înscrie începând de luni şi până vineri. În zilele de 19 şi 20 august vor fi evaluate competenţele lingvistice de comunicare orală a limbii române, iar între 19 şi 21 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă. În zilele de 20 şi 21 august se vor desfăşura evaluările competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, iar pe 22 şi 23 august cele ale [...]

Gafă la Googler România la sărbătorirea a 407 de la naşterea lui Rembrandt

Google a sărbătorit luni 407 ani de la naşterea lui Rembrandt van Rijn, în acest sens noul logo al motorului de căutare prezentând un autoportret al pictorului olandez. Logoul Google este reprezentat sub forma unei picturi, în care portretul lui Rembrandt înlocuieşte cea de-a doua literă „G”. De asemenea, cuvântul „Google” este realizat ca o gravură, în fundal. În versiunea românească a logoului Google apare o eroare, în loc de „407 ani” de la naşterea lui Rembrandt van Rijn fiind scris [...]

Ieri se scuipau, azi se pupă: Axinte, plimbat de Mix Music Evo ca un artist adevărat

Florin Petrescu ex- „Vacanţa Mare”, mai cunoscut sub numele de scenă Axinte, va veni săptămâna viitoare pe litoralul românesc. Fanii îl vor găsi în Mamaia, alături de alţi artişti. Însă nu el va fi cel care va aduce artiştii, aşa cum ne-a obişnuit în ultimii ani, ci Marius Gavrilă, iniţiatorul conceptului Mix Music Evo. Întrebat mai multe despre acest eveniment şi despre program, Florin Petrescu a fost destul de scump în declaraţii: „Nu eu voi aduce artiştii. Voi veni cu Mix [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank