Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, Marţi, 23 Aprilie 2019


 
 

Primele imagini cu Britney Spears de când s-a internat în clinica de psihiatrie

Britney Spears, în vârstă de 37 de ani, trece din nou printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoţional. Vedeta de peste Ocean s-a internat de bunăvoie la o clinică de psihiatrie de peste Ocean pentru a-şi regăsi liniştea. A trecut aproape o lună de la momentul internării, iar medicii i-au permis vedetei să părăsească clinica pentru o scurtă perioadă. Iată cum a fost surprinsă cântăreaţa, dar şi cine i-a fost alături în mica escapadă. Britney Spears nu este străină de [...]
 

Cannes 2019 - Un scurtmetraj românesc, selectat în secţiunea Semaine de la Critique

Scurtmetrajul românesc "Ultimul drum spre mare", regizat de Adi Voicu, a fost selectat la cea de-a 58-a ediţie a secţiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, au anunţat luni organizatorii evenimentului.
Titlurile filmelor incluse în selecţia oficială au fost anunţate în cadrul unei conferinţe de presă de Charles Tesson, istoric şi critic de film, devenit în 2011 delegat general al secţiunii Semaine de la Critique.

Potrivit sinopsisului său oficial, publicat pe site-ul Semaine de la Critique, [...]
 
 

Cristi Borcea, de urgenţă la spital

Cristi Borcea a fost dus de urgenţă la spitalul Floreasca din Capitală, seara trecută, din cauza unor probleme cardiace. Fostul acţionar al Clubului de Fotbal Dinamo este internat pe Secţia de chirurgie cardiovasculară. El trebuia să ajungă în această dimineaţă la ICCJ, să dea explicaţii în dosarul în care este cercetat fostul primar Neculai Onţanu.

Omul de afaceri se află în aceste moment în grija medicilor de la Spitalul Floreasca [...]

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Iubitori de frumos, n-au ratat nici Lord of the Dance

Iată primele poze cu proaspeţii însurăţei Pavel, de la Crimă Organizată, şi Nedea, de la hotelul Iaki

Căsătoria dintre managerul hotelului Iaki, Anca Nedea şi iubitul ei, şeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate (BCCO) Constanţa, comisarul şef Aurelian Pavel, a uimit pe toată lumea, cununia civilă dintre cei doi, ce a avut loc pe 8 septembrie, fiind ţinută într-un secret deplin. Doar rudele şi prietenii apropiaţi au participat la evenimentul ce a avut loc pe plaja Crazy, din staţiunea Mamaia. Cum ceremonia, dar şi petrecerea de după, au fost securizate mai ceva ca un secret de serviciu [...]

Oana Sîrbu şi Daniel Iordăchioaie, în show-ul transformărilor de la Antena 1

Show-ul transformărilor totale va reveni, în curând, în grila Antenei 1, cu cel de-al şaptelea sezon şi concurenţi nou-nouţi! Oana Sîrbu, Alina Eremia, Lidia Buble, Raluca şi Denisa Tănase (Bambi), Liviu Vârciu, Daniel Iordăchioaie, Cezar Ouatu, Andrei Ştefănescu şi Kamara (Alb Negru) sunt cei zece artişti care vor face faţă provocărilor pregătite de ruleta personajelor, la "Te cunosc de undeva!"

În premieră, în acest sezon, două grupuri vor face parte din rândul concurenţilor: Bambi şi Alb Negru. Componenţii acestora, Raluca şi Denisa [...]

Fata lui Zaheu l-a cuminţit
Roxana Zaheu şi Mircea Chirciu

Chirciu, un mire care fuge ca dracu’ de tămâie de petrecerea burlacilor

Pe 3 iunie, la Bucureşti, Mircea Chirciu şi Roxana Zaheu s-au cununat civil. Naşii cuplului sunt Claudia şi Claudiu Palaz, urmând ca pe data de 18 iunie să aibă loc cununia religioasă, dar şi petrecerea, la Constanţa, la Restaurant Melody Grand Ballroom.
În aşteptarea evenimentului, prefectul Claudiu Palaz, adică naşul, a intrat în concediu, pentru a se pregăti, aşa cum se cuvine, de petrecere. După cum se poate observa din imaginile alăturate, care sunt de la cununia civilă, Palaz şi soţia sa [...]

Ce spune Ozana Barabancea despre înlocuirea ei din juriul «Te cunosc de undeva»

Odată cu cel de-al cincilea sezon, care va debuta în această primăvară la Antena 1, din juriul show-ului "Te Cunosc de undeva" nu vor mai face parte Andreea Bălan, Ozana Barabancea şi Aurelian Temişan, ci Pepe, Delia şi Maria Buză, potrivit unor surse Click!, deşi în presă s-a vehiculat şi faptul că Monica Anghel o va înlocui pe Ozana.

Fanii sopranei şi-au arătat dezamăgirea faţa de faptul că vedeta lor preferată nu va mai apărea în juriul emisiunii de la Antena 1.

"Nu-mi [...]

Surpriză pe scena de la Vocea României. Un arhidiacon la Arhiepiscopia Tomisului se vrea cântăreț

Jurații de la Vocea României, show difuzat de postul de televiziune Pro TV, au avut parte de o surpriză în ultima ediție a audițiilor pe nevăzute, scrie Libertatea. Unul dintre concurenții care s-au prezentat la audițiile pe nevăzute la Vocea României este arhidiacon la Arhiepiscopia Tomisului. Acesta s-a prezentat în concurs cu o melodie din repertoriul regretatului cântăreț Aurelian Andreescu și le-a impresionat pe Andra și Irina Rimess, care s-au luptat din greu să-l aducă la ele în echipă.

„Am început să [...]

OPTIMISM
Aurelian Pavelescu

PNŢCD merge singur la europarlamentare, unde mizează pe un scor de 5%

PNŢCD va merge pe liste proprii la alegerile europarlamentare, a anunţat preşedintele partidului, Aurelian Pavelescu, la finalul şedinţei Comitetului Naţional de Conducere. De asemenea, PNŢCD propune un executiv de uniune naţională şi nu va vota posibilul guvern al USD. Pavelescu a declarat că a făcut tot ce a fost posibil ca liderii partidelor de dreapta să aibă liste comune, dar fără succes. „Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a găsi o soluţie de coaliţie a dreptei pentru alegerile [...]

Petrecerea va fi la hotelul lui Hagi din Mamaia
Anca Nedea Pavel (dreapta)

Anca Nedea îşi va aduce copilul la muncă, după doar o lună de concediu. Naşul micuţului va fi Cătălin Botezatu

Anca Nedea Pavel, soţia fostului şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, Aurelian Pavel, va naşte în câteva zile. Managerul hotelului lui Gică Hagi spune că nu a avut o sarcină uşoară, şi nu pentru că ar fi trecut prin fazele nelipsite de la femeile gravide, gen greţuri şi stări de rău, ci pentru a trebuit să muncească foarte mult, iar oboseala şi-a spus cuvântul. Cu siguranţă, va uita totul în momentul în care-l va ţine în braţe pe [...]

Foto Click.ro

Paula Seling invitata specială a semifinalei Te cunosc de undeva!

Paula Seling vine sâmbăta aceasta la Te cunosc de undeva!. În calitate de invitat special, Paula se va alătura juriului şi îşi va impresiona fanii intrând în pielea unui personaj legendar. Sâmbăta aceasta vor fi aleşi cei patru finalişti ai primului sezon Te cunosc de undeva!
Un pas îi mai departe pe cei opt concurenţi vedetă de marea finală live Te cunosc de undeva! şi de premiul de 15.000 de euro. Sâmbăta aceasta, în cea de-a zecea gală Te cunosc de undeva! [...]

Aurelian Arghir

Arghir trimite CJC să înveţe şoferie cu tatăl său

În cadrul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC) există multe departamente, direcţii, cabinete şi alte subunităţi de administraţie, care sunt conduse, evident, de tot atâţia şefi, adjuncţi de şefi, adjuncţi de adjuncţi de şefi... şi lista poate continua. Printre directori şi-a făcut loc şi un domn, care a fost în mandatul trecut Don Juan al Consiliului Local Constanţa, lângă acesta dorind să stea toate femeile din consiliu. Aurelian Arghir a fost şi purtător de cuvânt al PSD Constanţa, iar acum îşi desfăşoară activitatea [...]

Şedinţă AGA pe 6 iulie, pentru numirea administratorilor
Daniel Georgescu

ACN Constanţa va avea o nouă conducere. Directorul Daniel Georgescu a avut anul trecut venituri de peste 200.000 lei

Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN) SA Constanţa va avea un nou Consiliu de Administraţie, se arată în convocatorul Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor (AGOA), convocată pentru data de 6/7 iulie 2015. Principalul punct de pe ordinea de zi a şedinţei AGOA este „numirea membrilor Consiliului de Administraţie în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 modificată şi completată (Art. 29) şi a Adresei CN ACN SA nr. 4544/24.04.2015”. În acest moment CA-ul de la ACN este alcătuit din Daniel Georgescu, [...]

Procese la tribunal

„Gruparea vameşilor” se prăbuşeşte în afaceri: după falimentul Almacons, urmează insolvenţa Almaclima

Grupul de firme Alma începe să se clatine din ce în ce mai serios. După ce, în urmă cu câteva luni, s-a dispus intrarea în insolvenţă a societăţii de construcţii Almacons, iată că i-a venit rândul şi firmei Almaclima să aibă aceeaşi soartă. SC System Air SRL din Otopeni a cerut, la sfârşitul lunii trecute, deschiderea procedurii de insolvenţă împotriva cunoscutei firme constănţene. Almaclima SA face parte, alături de Almacons (recent intrată în insolvenţă) din grupul de zeci de firme înfiinţate [...]

1Q Sapro a lăsat muzica și s-a apucat de teatru

Sătul să lanseze proteste muzicale fără ecou, 1Q Sapro a lăsat muzica de-oparte și s-a apucat serios de teatru. Fostul Morometzii, care a lansat melodii cu mesaje sociale precum ”România, trezește-te”, ”Antirechini”, ”Alianța maro”, ”Îmi pare tare rău, Pinocchio” ori ”Lasă-te de furat”, face echipă de ceva ani cu Anca Sigartău.
Pe numele său Cezar Cristea, 1Q Sapro și-a descoperit vocația de actor în serialul ”Spitalul de Demență”, difuzat de Pro Tv dar și în colaborările sale cu fostul grup umoristic Distractis. [...]

Compozitorul Temistocle Popa a murit

Temistocle Popa a murit marţi, 26 noiembrie 2013, la ora 04.00. Compozitorul avea vârstă de 92 de ani şi va fi înmormântat joi la Cimitirul Ghencea Militar.

Compozitorul Temistocle Popa s-a născut la Galaţi, la 26 iunie 1921. Absolvent al Conservatorului din Bucureşti (1939); a urmat cursuri de perfecţionare ale Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor (1958-1960).

Din 1943 a devenit instrumentist (a cântat la flaut şi saxofon) în diverse orchestre de teatru muzical, precum 'Atlantic' (1943-1947), 'Alhambra' (1947-1949), Teatrul de Estradă Bucureşti (1949-1957), dar [...]

Se pune de o mega-petrecere la Constanţa

Zaheu: „aştept să mă sune Cârstocea, să mă invite la ziua lui“

Lumea bună a Constanţei se pregăteşte să petreacă alături de milionarul Florin Cârstocea, care îşi aniversează, în week-end, ziua de naştere: 51 de ani, bătuţi pe muchie. Anul trecut, afaceristul de top 300 şi-a lăsat prietenii cu gura căscată când i-a invitat la o mega-petrecere în Bamboo din Mamaia, club pe care l-a închiriat special cu ocazia aniversării. Printre vedetele de anul trecut, care au făcut senzaţie la petrecerea lui Cârstocea, s-a numărat şi Daniela Crudu. De asemenea, Marcel Pavel, dar [...]

A vrut să fie furată la nuntă dar...nu a avut timp

Anca Nedea: Am rămas cu cea mai frumoasă amintire din viaţa

Ziua de sâmbătă a fost una cu emoţii pentru managerul hotelului Iaki, Anca Nedea şi şeful Crimei Organizate Constanţa, comisarul şef Aurelian Pavel. Cei doi s-au cununat religios, înconjuraţi de familie şi prieteni, într-o atmosferă de rock-baroc. Mirii au vrut ca evenimentul să fie un adevărat show...şi le-a ieşit. „A fost fantastic, a fost un show. N-am vrut să fiu încorsetaţi, să fim stresaţi. Am fost, pur şi simplu, naturali. Evenimentul a ieşit peste aşteptările mele. Am rămas cu cea mai [...]
Inapoi 1 2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Brigitte Năstase, falimentată și înșelată de fostul logodnic? Toate dedesubturile relației

Pe o parte a câştigat bani, pe de altă parte i-a pierdut! Brigitte Năstase este în pragul falimentului şi urmează să îşi închidă magazinul de haine din mall. Bruneta arată cu [...]
 

Ce spun concurenții de la Asia Express 2 despre atentatele din Sri Lanka, țara în care au filmat pentru emisiune

Concurenții Asia Express 2 sunt șocați de atentatele care au avut loc în Sri Lanka în ziua Paștelui Catolic, pe 21 aprilie. Peste 290 de oameni au murit, iar alți 500 [...]

Anca Serea, gravidă a șasea oară, șochează: “Ne dorim și al șaptelea copil”

Chiar în Săptămâna Mare, Anca Sînă Serea a împărtăşit cu fanii ei o mare bucurie pentru ea şi familia ei: la 38 de ani este însărcinată în şase luni şi aşteaptă [...]
 

Ce decizie a luat Adele după divorţ. Ce fel de iubit își dorește

După ce a dezvăluit că a ajuns la divorţ cu soţul său, Simon Konecki, Adele a spus ce decizie a luat. Diva are deja gânduri mari. Celebra cântăreaţă Adele (30 de [...]
 

Sezonul special „Chefi la cuţite - Familii la cuțite“ va avea premiera pe 30 aprilie

Premiera noului sezon de la «Chefi la cuțite» va avea loc pe 30 aprilie. iar fanii show-ului culinar vor avea parte de o serie de surprize la care nu s-ar fi [...]

Anamaria Prodan își poate cumpăra 15 garsoniere numai cu ce poartă la mână: ceas, inele, brățări

Celebra impresară de fotbal, Anamaria Prodan (46 de ani), este, de departe, vedeta cu cele mai scumpe colecţii de pantofi şi de genţi, în valoare de peste 400.000 de euro. Nu [...]
 

Salman Khan nu mai arată cum îl ştiam, iar Iulia Vântur e topită: „Iubesc acest look“

Salman Khan face valuri în India cu noul proiect cinematografic în care joacă. Celebrul actor de la Bollywood, despre care nu de puţine ori presa internaţională a scris că s-ar iubi [...]
 

Johnny Depp a sugrumat-o și i-a smuls părul din cap lui Amber Heard: „Te voi ucide!” Actrița a adus dovezi noi

Amber Heard (32 de ani) a făcut noi dezvăluiri șocante despre abuzurile la care a fost supusă de către fostul ei soț, Johnny Depp (55 de ani). Actrița a depus documente la o curte de justiție care atestă că a fost amenințată cu moartă și a cerut respingerea procesului intentat de actor. Depp a dat-o în judecată pe fosta lui soție pentru defăimare. Amber Heard l-a acționat în judecată pe Johnny Depp, după ce el i-a cerut daune de 50 de [...]

Elton John îşi va prezenta filmul biografic în afara competiţiei Festivalului de la Cannes

Cântăreţul britanic Elton John va participa la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de la Cannes pentru a prezenta, în afara competiţiei, filmul 'Rocketman', un "biopic" inspirat din viaţa sa şi interpretat de actorul galez Taron Egerton, relatează miercuri EFE. Surse apropiate festivalului au declarat pentru EFE că filmul, produs de Elton John şi de soţul său, David Furnish, va fi proiectat în data de 16 mai, la două zile după inaugurarea festivalului.

'Rocketman', în regia lui Dexter Fletcher, prezintă copilăria, tinereţea [...]

La ce trucuri recurge Rumer Willis pentru a semăna cu mama sa, Demi Moore

Celebritatea este un lucru dificil de gestionat pentru odraslele celebrităţilor. Mulţi dintre copiii vedetelor de peste Ocean nu au ştiut cum să facă faţa faimei de care se bucură părinţii lor şi au apelat la tot felul de mijloace mai mult sau mai puţin sănătoase pentru a-i face faţă. Din fericire, fiicele lui Demi Moore şi ale lui Bruce Willis au găsit o modalitate pozitivă prin care să gestioneze situaţia şi se pare că le calcă pe urme părinţilor celebri, construindu-şi [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank