Anul IX, Nr. 533, Miercuri, 19 Iunie 2019


 
 

Andra, decolteu imens! De mult n-a mai fost văzută aşa!

Andra este, fără doar şi poate, una dintre cele mai iubite artiste din ţara noastră, iar fiecare apariţie a ei stârneşte un val de reacţii, de cele mai multe ori pozitive.

În urmă cu două zile, cântăreaţa şi-a surprins fanii cu o nouă piesă care a adunat deja peste un milion de vizualizări pe YouTube şi care a ajuns rapid numărul 1 în trending: „Camarero“, o super colaborare cu Descemer Bueno.
Cu un decolteu imens, ţinuta Andrei este de departe cea mai apreciată, [...]
 

Flavia Mihășan a născut un băiețel!

Flavia de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a devenit, oficial, mămică! Asistenta TV a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, care s-a bucurat deja și de prima lui „ședință foto”. Vedeta și iubitul ei sunt în extaz, iar micuțul și-a făcut apariția deja și pe rețelele de socializare, spre bucuria internauților.

Momente cu adevărat speciale pentru Flavia Mihășan și partenerul ei de viață, Marius Moldovan, care și-au putut strânge în sfârșit în brațe băiețelul! După lungi așteptări, vedeta TV a [...]
 
 

Simona Halep, premiată la Paris! A primit titlul pentru cea mai bună jucătoare în 2018

Simona Halep a participat, marţi seară, 4 iunie, la Cina Campionilor de la Paris, organizată de ITF şi în cadrul căreia a primit titlul de campioană mondială în 2018, an în care a terminat pe locul I WTA şi a câştigat French Open.

Simona Halep şi sârbul Novak Djokovici au fost desemnaţi, la finalul anului trecut, campioni mondiali de Federaţia Internaţională de Tenis (ITF). Sârbul primeşte pentru a şasera oară în carieră acest titlu din partea ITF, aşadar nu a avut emoţii [...]

Simona Halep, oficial pe locul 3 în lume

Absența de la Stuttgart a costat-o pe Simona Halep poziția a doua a clasamentului WTA. Ea a fost depășită de Petra Kvitova, cea care a și câștigat, de altfel, titlul german.

Simona Halep ocupă de luni locul 3 în clasamentul WTA, fiind devansată de Naomi Osaka și de Petra Kvitova. A doua româncă în această ierarhie este Mihaela Buzărnescu, care a urcat pe 29. În Top 100 le mai avem pe Sorana Cîrstea, care a urcat de pe 97 pe 93 și [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Şerpii pot zbura

Chiar dacă pare a fi un nonsens între cei doi termeni, şarpe şi zbor, şerpii zburători sunt o realitate. Cu siguranţă că nu este o imagine prea plăcută să vezi un şarpe „planând” prin aer către tine dar, dacă vă aflaţi în sud-estul Asiei sau în Melanezia, este foarte posibil să asistaţi la un asemenea spectacol. [...]

Foto Cancan.ro

Delia Matache, "campioana vacanţelor", va face turul Asiei în trei săptămâni!

Un an de muncă, zeci de mii de kilometri parcurşi, sărbători ratate la concerte, toate acestea îi îndreptăţesc pe cântăreţii noştri să se bucure de o binemeritată vacanţă. În luna ianuarie, când evenimentele mondene, spectacolele şi emisiunile TV sunt în pauză, toţi dau bir cu fugiţii în căutarea unor destinaţii mai mult sau mai puţin exotice. Ei tânjesc după momente de relaxarea şi odihnă de care au nevoie după atâta alergătură.Delia Matache, de pildă, a avut un sfârşit de an plin. [...]

Bölöni va antrena Al Wahda

Tehnicianul român Ladislau Bölöni, ultima dată la Standard Leige, a semnat un contract cu gruparea Al Wahda, campioana Emiratelor Arabe Unite. Unul dintre primele obiective ale românului este să treacă de primul tur al Campionatului Mondial al Cluburilor, care va avea loc în luna decembrie, la Abu Dhabi. Antrenorul de 57 de ani s-a întâlnit cu şeicul Saeed bin Zayed, care conduce clubul, şi a parafat actele. Bölöni va evolua cu Al Wahda şi în Liga Campionilor Asiei. Bölöni, care îl [...]

Hagi

Hagi a pierdut la Bursa: 0-2

Pe terenul campioanei Bursaspor, fără 8 jucători importanţi, accidentaţi, suspendaţi sau plecaţi la Cupa Asiei (australienii Neill şi Kewell), Galata s-a bătut singură: 0-2, al 9-lea eşec în 19 etape, primul în 2011. Locul 7, la 17 puncte de liderul Trabzon.

Hagi l-a titularizat pe Culio, însă l-a lăsat pe Stancu pe bancă, în timp ce Zapata a rămas în tribună. Neinspirate ultimele două alegeri. În prima repriză, "galben-roşiii" au ratat în atac, iar portarul Ufuk Ceylan a greşit la ambele goluri: [...]

Ideal
Teodor Baconschi

Baconschi vrea prospături la MAE

Teodor Baconschi, ministrul de Externe, este, în acelaşi timp, şi bucuros şi trist. Trist, deoarece a fost numit ministru într-o perioadă extrem de grea a bugetului de stat, şi bucuros, pentru că a reuşit să scape de „dinozaurii” din cadrul MAE. „Un diplomat se formează în timp, între cinci şi şapte ani. Nu ai de unde să scoţi ambasadori la fiecare schimbare de ministru. Ministerul a întinerit, s-a feminizat, în spaţiul euro-atlantic nu mai există niciun «dinozaur». Important este că avem [...]

Ce a ajuns să mănânce Gina Pistol. Meniu cu tarantule, scorpioni și greieri prăjiți

Gina Pistol a încercat să se familiarizeze cu mâncărurile inedite ale asiaticilor. vedeta a expetrimentat tot felul de mâncăruri bizare, scrie Libertatea. Provocările s-au ținut lanț în experiența ,,Asia Express”, atât pentru concurenți, cât și pentru cei din echipă. Cel mai dur reality-show, care va fi difuzat pe Antena 1 începând cu această primăvară, a fost un test de rezistență atât fizică, cât și psihică, deoarece aventura pe teritoriul Asiatic a impus, mai mult ca orice, depășirea limitelor. Un astfel de [...]

România bate Rusia şi se califică la Mondialele de handbal

Naţionala masculină de handbal a României s-a calificat la Campionatul Mondial din 2011, după o victorie entuziasmantă, obţinută la Cehov, în returul barajului disputat cu Rusia. România s-a impus cu 37-32 (16-13) în deplasare şi a întors astfel rezultatul dezastruos din partida tur, când a cedat, la Bucureşti, pe 13 iunie, cu 28-32. Echipa antrenată de Vasile Stângă şi Nicolae Munteanu a oferit astfel una din cele mai spectaculoase surprise din istoria recentă a handbalului românesc, ţinând cont de faptul că [...]

Istanbul - metropola ce desparte două continente

Istanbul sau Constantinopol, aşa cum i se spunea odinioară, este singurul oraş din lume care se întinde pe două continente. Istanbul, cu uriaşa sa zonă metropolitană şi cele peste 12 milioane de locuitori, nu şi-a pierdut măreţia de capitală a două imperii: Imperiul Roman şi Imperiul Otoman. Acest oraş a strâns vreme de multe secole bogăţiile Europei şi ale Asiei, bogăţii venite de la popoarele cotropite. Puterea militară şi aurul concentrat între zidurile acestei aşezări se reflectă şi astăzi în arhitectura [...]

La hotelul său din Eforie Sud

Între o misiune de salvare în Africa şi una diplomatică în Bangladesh, Onaca le găteşte turiştilor

Este scafandru, doctor în drept, membru al exclusivistului Parlament Mondial, prieten de familie cu preşedintele Traian Băsescu, consilier al ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, dar şi Consul General al Bangladeshului în România. A fost parlamentar român timp de 12 ani, dar cunoaşte ca-n palmă şi junglele din sud-estul Asiei ori cele din Africa, unde a participat, cu arma în mână, la veritabile misiuni de comando, pentru salvarea a sute de marinari români. Dorel Constantin Onaca este cunoscut mai ales pentru acţiunile [...]

Când începe "Asia Express 2019" și care sunt noile reguli ale emisiunii

În octombrie 2018, prezentatoarea Gina Pistol, coprezentatorii Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, cei 18 concurenți, dar și o întreagă echipă tehnică de la Antena 1 luau drumul Asiei, pentru a filma cel de-al doilea sezon al emisiunii "Asia Express". S-au întors în țară abia în decembrie, iar acum toată lumea așteaptă să-i vadă la TV. Când va începe "Asia Express 2019" și care sunt noile reguli de la emisiune? Suspansul a luat sfârșit. „Asia Express” revine la Antena 1, duminică, 10 [...]

Udaipur, în loc de Veneţia sau Hoi An, în loc de Viena
Thiruvananthapuram, India

Destinaţii exotice de Ziua Îndrăgostiţilor: topul celor mai romantice 10 oraşe din Asia

A trecut Anul Nou şi la orizont se profilează Ziua Îndrăgostiţilor. De ce să nu te debarasezi de toropeală care te-a cuprins şi să nu te laşi învăluit de romantism, aruncand o privire asupra celor mai frumoase orase din Asia in care poti da frau liber pasiunii? Gândeşte-te la toate aceste destinaţii ca la Veneţia şi Viena Asiei…la care adaugă sute, poate mii de ani de istorie în plus, care abia te aşteaptă să o descoperi.
Hoi An, Vietnam
Ca primă destinaţie pe [...]

 

Nerăbdare mare în familia Deei Maxer! Dinu şi Andreas abia aşteaptă ca fetiţa să vină pe lume

Mai sunt aproximativ patru luni până când Deea Maxer va naşte, însă Dinu şi Andreas sunt foarte nerăbdători. Cei doi au montat deja pătuţul pentru fetiţă.Deea Maxer este mândră de băieţii [...]
 

Familia Băitoi a câștigat sezonul special «Chefi la cuțite»! Cei patru au fost finaliștii lui Florin Dumitrescu

La Antena 1, sezonul special „Chefi la cuţite”, dedicat familiilor, și-a desemnat, într-un final, câştigãtorul. Vedete, foști concurenți, juniori pasionați de gătit sau oameni în vârstă cu experiență în bucătărie, toți [...]

Dan Chișu, diagnosticat de trei ori cu cancer!

În cinci ani, Dan Chișu a fost diagnosticat de trei ori cu aceeași boală cruntă: cancer de piele. Regizorul în vârstă de 63 de ani a ajuns de urgență la o [...]
 

Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol divorțează săptămâna viitoare. Detalii despre partaj

Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină urmează să divorțeze săptămâna viitoare, iar actorul ar vrea să-i facă un cadou generos fiicei sale.

Relația dintre Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol se află în momentul [...]
 

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, din nou nași de botez. Ce ținută sexy a purtat impresara la eveniment

Anamaria Prodan și soțul ei, Laurențiu Reghecampf, au devenit părinții spirituali ai unui băiețel sâmbătă, 15 iunie. Cei doi se apropie cu pași repezi de finul cu numărul 100, însă continuă [...]

Laura Cosoi a reușit să scape de kilogramele acumulate în timpul sarcinii

Laura Cosoi a publicat un mesaj pe rețelele de socializare unde a recunoscut faptul că î timpul sarcinii a pus câteva kilograme în plus, însă, în timp, vedeta a reușit să [...]
 

Ce gest emoţionant vrea să facă Ion Surdu cu banii de la Exatlon

Cel de-al treilea sezon Exatlon și-a desemnat câștigătorii. De data aceasta, au ieșit doi învingători, unul la masculin, Ion Surdu, dar și la feminin, Andreea Arsine. Fiecare a plecat acasă cu [...]
 

Will Smith afirmă că a ales rolul Duhului din filmul „Aladdin“ la sfatul fiului său, Jaden

Will Smith a ales rolul Duhului din lampă în filmul "Aladdin" la sfatul fiului său, Jaden, a declarat actorul american, luni, cu câteva săptămâni înainte de lansarea remake-ului după faimosul desen animat al Disney, relatează AFP. Starul de la Hollywood a avut de ales între mai multe filme şi "i-a fost greu să se hotărască", le-a spus el jurnaliştilor în Iordania, unde a fost filmat "Aladdin", în regia lui Guy Ritchie.

Fiul său în vârstă de 20 de ani, Jaden, şi el [...]

Câți bani a primit Madonna pentru a cânta la Eurovision 2019

Eurovision Song Contest 2019 începe în seara aceasta cu prima semifinală, iar surprizele se țin lanț. După aflarea veștii ca Madonna va concerta în cadrul finalei de la Tel Aviv, a fost un singur pas până la aflarea sumei pentru care ea a acceptat să facă acest lucru pe data de 18 mai. În seara aceasta va avea loc prima semifinală Eurovision, iar 17 țări se vor întrece în show-uri și în piese pentru a reuși să obțină un loc în [...]

Serialul „Empire“ se va încheia după sezonul al şaselea

Sezonul al şaselea din serialul american "Empire" va fi ultimul produs de compania Fox, relatează marţi dpa. "Sezonul al şaselea promite să fie plin de drame, surprize şocante şi multe momente uimitoare", a anunţat Fox într-un comunicat publicat luni. "Drama premiată despre o familie din lumea plină de farmec şi uneori periculoasă a muzicii hip-hop a generat hituri de top şi povestiri relevante social", se mai arată în comunicat.

Ratingul a scăzut drastic de-a lungul anilor. "Empire" a debutat în 2015 şi [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank