Anul IX, Nr. 533, Miercuri, 15 August 2018


 
 

Richard Gere va deveni tată din nou, la 69 de ani

Actorul Richard Gere (69 de ani) va deveni tată din nou. Soția lui Alejandra Silva (33 de ani) îi va dărui un copil la doar patru luni după căsătorie. Vestea a fost dată de ziarul spaniol ABC, citat de Libertatea. La începutul anului, același cotidian a arătat că Gere s-a căsătorit cu Alejandra Silva la începutul anului. Evenimentul a fost unul intim, la care au participat câțiva prieteni și rude. Starul din filmul Pretty Woman a început relația cu Alejadra în [...]
 

Rihanna va deveni Doctor Honoris Causa pentru Arte al University of the West Indies din Barbados

Cântăreaţa pop originară din Barbados Rihanna va primi titlul de Doctor Honoris Causa pentru Arte al University of the West Indies din această ţară insulară, în cadrul ceremoniei de absolvire ce va avea loc în toamna aceasta, a informat miercuri instituţia într-un comunicat citat de EFE şi Agerpres. Vedeta pop pe numele său complet Robyn Rihanna Fenty va primi această distincţie într-o ceremonie în care preşedintele Curţii de Justiţie din Caraibe, Adrian Daudley Saunders, va primi de asemenea titlul de Doctor [...]
 
 

Clasamentul WTA - Simona Halep, în continuare lider

Românca Simona Halep se află pentru a treia săptămână consecutivă pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Halep are în continuare 40 de puncte avans față de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), și 570 de puncte față de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului al treilea.

În top 100 se mai găsesc alte patru românce, Sorana Cîrstea, care se menține pe locul 37, Irina-Camelia Begu a urcat 12 locuri și este pe 44, Mihaela Buzărnescu [...]

Simona Halep, în grupă cu Svitolina, Wozniacki și Garcia, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost repartizată în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore (WTA Finals), alături de ucraineanca Elina Svitolina, de daneza Caroline Wozniacki și de Caroline Garcia (Franța). [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Starea lui Gabriel Cotabiță: Artistul e de nerecunoscut

Starea lui Gabriel Cotabiță nu s-a îmbunătățit, artistul fiind internat în spital de aproape o lună. Acesta se află în comă încă de la data de 8 mai, când s-a prăbușit în urma unui antrenament pe care îl făcea la o sală de fitness din București. Acum, Gabriel Cotabiță este de nerecunoscut.

Starea lui Gabriel Cotabiță i-a afectat foarte mult și aspectul fizic. Potrivit obiectiv.info, surse din interiorul spitalului în care este internat povestesc că artistul a slăbit peste 20 de kilograme. [...]

CRBL

CRBL are propria emisiune la MTV

Artistul are emoţii pentru că va fi în direct atât la ProFM, cât şi la MTV, şi pe lângă responsabilitatea de DJ, el va sta de vorbă şi cu ascultătorii şi telespectatorii săi. DJ ProFM, CRBL, are începând de luni, 14 noiembrie, prima sa emisiune de televiziune. Dupa ce până acum a fost tot timpul în postura de invitat, artistul devenind de acum gazdă, timp de două ore, de luni până vineri de la 19.00 la 21.00, la MTV. [...]

Tatăl lui Aurelian Temişan a murit

Aurelian Temişan nu traversează cea mai fastă perioadă. Artistul se pregăteşte să-şi ia "adio" de la una dintre cele mai dragi persoane, tatăl său, care s-a stins din viaţă la vârsta de 66 de ani.

Tatăl lui Temişan, care locuia în Craiova, se pare că a decedat în urma unor probleme la inimă. Artistul este devastat iar zilele acestea face ultimele pregătiri pentru înmormântare. [...]

CRBL revine în forță pe plan muzical. „M-am hotărât să vă fac o surpriză”

CRBL revine în forță pe plan muzical, după ce s-a întors din vacanță. Artistul lucrează deja la un album, după ce o perioadă a stat departe de scenă, implicându-se în alte proiecte, scrie Libertatea. Artistul, care și-a ocupat o mare parte din timp cu pasiunea lui pentru kendama, a dezvăluit că va aniversa cei 20 de ani cu un album aniversar. „Au trecut 20 de ani de scenă și m-am hotărât să vă fac o surpriză. M-am apucat de un album, [...]

Mircea Baniciu, mire la 64 de ani! Artistul s-a căsătorit sâmbătă cu Alina Nemeş

A trecut de vârsta la care să dea sforă-n ţară că se însoară. Mircea Baniciu (64 de ani) s-a căsătorit weekendul trecut şi a vrut o nuntă discretă despre care să ştie doar familia şi prietenii apropiaţi. Artistul a postat pe contul lui de socializare câteva fotografii de la evenimet. Fiica sa, Ana Baniciu, a declarat pentru Click.ro că tatăl ei s-a căsătorit sâmbătă într-un cadru restrâns. [...]

Adrian Pescariu şi J. Balvin

Gay pe plajă! Adrian Pescariu s-a dus în Dubai să se pozeze cu J. Balvin

Make-up artistul vedetelor, Adrian Pescariu, s-a întâlnit la plajă cu mult râvnitul J. Balvin. Ei, fetelor, nu vă îngrămădiți! Artistul nu se află la plajă...în Mamaia, ci în Dubai.
După un an de muncă, Adrian Pescariu și-a luat o binemeritată vacanță. Și-a făcut bagajele și a zburat până în Dubai, cazându-se la un hotel de lux, de trei stele, la Crowne Plaza Sheikh Zayed Road. Nici prin cap nu i-a trecut make-up artistului că avea să se întâlnească cu unul din [...]

P. Diddy a fost arestat

Rapperul american P. Diddy, pe numele său real Sean Combs, a fost arestat, luni, pentru agresiune cu armă mortală, la Los Angeles.

Starul, în vârstă de 45 de ani, ar fi avut o dispută cu unul din antrenorii echipei de fotbal a Universității California, din care face parte fiul său, Justin Combs.

Cu o avere de 700 de millioane de dolari, P. Diddy l-ar fi atacat pe bărbat pe terenul de fotbal cu o ganteră, o bilă metalică de care este ataşat un [...]

Şi Michael Bolton a venit la Bucureşti

Britanicii de la Depeche Mode n-au fost singurii care vizitează ţara noastră în această perioadă. Miercuri după-amiază, Michael Bolton a aterizat pentru a cincea oară în România.

Artistul a plecat de la aeroport direct la hotel, dar a refuzat să meargă cu limuzina şi a optat pentru o maşină de teren. În drum spre hotel, maşina în care era artistul s-a rătăcit, aşa că a ajuns la destinaţie cu întârziere. Michael Bolton susţine un concert joi seară, la Sala Palatului, de la [...]

Emoţii mari pentru Connect-R! Misha a fost dusă la spital pentru a naşte

Connect-R are parte de clipe extrem de fericite. Soţia lui, Misha, mai are puţin şi naşte o fetiţă.

Se pare că minunea de copil va veni pe lume chiar marţi, iar artistul este deja la spitalul Regina Maria, unde Misha se pregăteşte pentru naştere.

La sfârşitul anului, Connect-R a declarat că abia aşteaptă să devină tată. "Sunt pregătit să schimb scutece”, a declarat artistul, adăugând că-și dorește ca fiica sa să fie sănătoasă. [...]

Ben Affleck a fost desemnat artistul anului

Ben Affleck a fost ales artistul anului de revista Entertainment Weekly. El îi succede astfel lui Daniel Radcliffe, eroul din 'Harry Potter', care a câştigat premiul în 2011.
Actorul i-a cucerit pe cinefili, în faţa şi în spatele camerei, cu filmul Argo.
În Argo, Affleck joacă rolul lui Tony Mendez, agent al CIA care trebuie să salveze şase americani în plină criză iraniană, în 1979. Acest thriller politic, bazat pe fapte reale, a fost salutat de critică, spre mulţumirea actorului-regizor de 40 de [...]

La şpriţuri şi pescuit

Adrian Daminescu, vacanţă de vis la Ostrov, după 20 de ani

Cântăreţul Adrian Daminescu a petrecut, la sfârşitul lunii trecute, o vacanţă de neuitat în Dobrogea. Timp de trei zile, artistul şi familia sa au admirat frumuseţile zonei, în drum spre Domeniile Ostrov, iar aici s-au delectat cu preparate din peşte şi vinuri de cea mai bună calitate. Adrian Daminescu a devenit un oaspete de seamă al Ostrovului, o localitate din judeţul Constanţa ce se laudă cu mii de hectare de viţă de vie şi, implicit cu podgoria Ostrov, dar şi cu [...]

Michael Buble, operat de urgență. Artistul și-a anulat concertele din Statele Unite și Canada

Cântărețul canadian Michael Buble va fi supus unei intervenții chirurgicale, motiv pentru care a fost nevoit să își amâne concertele din Statele Unite și Canada. Artistul va fi operat la corzile vocale. Acesta și-a cerut scuze fanilor de pe contul de socializare, pentru această întâmplare neprevăzută. El s-a declarat dezolat într-un mesaj postat pe site-ul său „Nu am voie să vorbesc sau să cânt o scurtă perioadă, iar medicii mei se așteaptă la o vindecare completă”, a scris Michael Buble. [...]

Ce tatuaj ciudat şi-a făcut Alex Velea!

Alex Velea este un fan declarat al tatuajelor şi se pare că artistul nu vrea să-şi mai lase nedesenată nici o parte a corpului.De această dată, Velea s-a tatuat deasupra feselor. Cântăreţul a scris "Munceşte ca un sclav", semn că pentru a ajunge celebru este nevoie de multe ore de muncă. Pe Facebook, artistul a postat şi o fotografie şi a scris continuarea desenului "Munceşte ca un sclav dacă vrei să trăieşti ca un rege".
Fotogragia lui Velea a primit peste 5.000 [...]

Ce romantic e Pepe! Mesajul emoţionant pentru soţia lui

Pepe (35 de ani) şi Raluca (22 de ani) formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz. Cei doi sunt părinţii unei fetiţe minunate şi aşteaptă curând încă un bebelulş în familia lor. De Ziua Îndrăgostiţilor, artistul i-a făcut soţiei o declaraţie de dragoste emoţionantă.

Pepe se pricepe la declaraţii de dragoste şi demonstrează că este un tip romantic. De Valentine's Day, artistul şi-a surprins consoarta cu un mesaj care ar topi până şi cea mai de gheaţă inimă."La mulţi ani, [...]

Tom Jones, în spital din cauza unei infecţii bacteriene. Artistul şi-a anulat concertele

Tom Jones, în spital din cauza unei infecţii bacteriene. Legendarul cântăreţ galez şi-a cerut scuze fanilor pentru anularea a două concerte pe motiv de boală, informează Press Association şi Reuters, citate de Libertatea. Interpretul trebuia să susțină un concert în Stansted Park din Chichester miercuri, dar şi un recital, joi, la Chester Racecourse. „Îmi pare atât de rău că am anulat concertul de aseară din Chichester, este cea mai rea senzaţie să îi laşi baltă pe cei care veneau, dar şi [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Cerbul de Aur își celebrează laureații, în prima seară a Festivalului

Cerbul de Aur își celebrează laureații, în prima seară a Festivalului. Artişti români care au intrat în istoria Cerbului de Aur revin pe scena de la Braşov. La 50 de ani [...]
 

Sute de oameni au participat la înmormântarea lui Dumitru Fărcaş, oficiată la Cluj-Napoca

Sute de oameni au participat la înmormântarea lui Dumitru Fărcaş de joi, 9 august, oficiată la Cluj-Napoca. Artiştii de muzică populară Aurel Tămaş, Sava Negrean, Dinu Iancu Sălăjanu s-au numărat şi [...]

Prima imagine cu fiica Monicăi Gabor după operație

Prima imagine cu fiica Monicăi Gabor după operație. Irina Columbeanu poartă ochelari după ce în weekend a sufert intervenția chirurgicală. Mama ei a postat recent un mesaj pe contul de socializare, [...]
 

Cei 21 de concurenţi ai reality show-ului „Ultimul Trib” au pãrãsit România cu destinaţia Madagascar

Emoţii puternice în aceastã dimineaţã la Terminalul Plecãri de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandã”. Însoţiţi de cei dragi, care au preferat sã renunţe la somn pentru a mai prinde câteva ore [...]
 

Mesajul fiicei lui Dumitru Fărcaș. „Tu și muzica ta veți trăi mult după ce noi nu mai suntem”

Fiica regretatului Dumitru Fărcaș, Andreea, a transmis un mesaj după dispariția celui care a fost tatăl său, scrie Libertatea. Dumitru Fărcaș a fost căsătorit de două ori. Prima sa parteneră de [...]

Pink a fost externată și acum se recuperează acasă. Când va relua concertele

Pink a fost externată și acum se recuperează acasă unde se odihnește și bea ceai verde la recomandarea medicului. Cântăreața a fost nevoită să-și anuleze mai multe concerte în Australia din [...]
 

Vedete internaţionale şi artişti din România, în juriul Festivalului Cerbul de Aur

Vedete internaţionale şi artişti din România, în juriul Festivalului Cerbul de Aur. Laureaţii ediţiei aniversare Cerbul de Aur 2018 vor fi desemnaţi de un juriu internaţional format din artişti din toată [...]
 

Corina Chiriac „a inaugurat” Strada Speranței în Vama Veche

Weekendul trecut, doamna muzicii ușoare românești, Corina Chiriac, a făcut show printre vamaioți, scrie Libertatea. Cu tema „Discoteca', a fost pariul unui proprietar de local din Vama Veche cu noua generație. Dacă 'a prins' la Electric Castle, de ce n-ar face furori și printre vamaioți? Pariul a fost câștigat, turiștii din Vama au fost în delir pe piesele Corinei. La 'Strada Speranței' a cântat toată lumea!
Una dintre cele mai îndrăgite cântărețe a anilor ’70 și ’80 a demonstrat că piesele sale [...]

Vedeta Demi Lovato a fost externată şi va începe o cură de dezintoxicare

Cântăreaţa pop americană Demi Lovato, care a fost spitalizată de urgenţă, pe 24 iulie, la Los Angeles, pentru o presupusă supradoză de droguri, a ieşit din spital şi s-a internat într-o clinică de dezintoxicare, potrivit foxnews.com, citată de Mediafax. Platforma de ştiri online tmz.com informează că Lovato a fost externată din Spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles pe 4 august şi internată imediat într-o clinică din afara Californiei, una dintre cele mai bune din SUA, unde va rămâne o perioadă lungă de [...]

Robert Redford a anunţat că se retrage din actorie

Robert Redford, laureat cu premiul Oscar, se va retrage din actorie după lansarea, în această toamnă, a peliculei ''The Old Man & The Gun'', a declarat vedeta de 81 de ani pentru Entertainment Weekly, într-un articol publicat luni, potrivit Reuters, citată de Agerpres. Cunoscut pentru rolurile din peliculele ''Butch Cassidy and the Sundance Kid'' şi ''Out of Africa'', Redford interpretează un jefuitor de bănci în noul său film, programat să fie lansat în cinematografe în septembrie.

''Niciodată să nu spui niciodată, dar [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank