Anul IX, Nr. 533, Joi, 16 Ianuarie 2020


 
 

Cât de mult a slăbit Bianca Rus! Arată ca trasă prin inel

Bianca Rus a slăbit enorm de mult în ultimul an. Bruneta arată acum ca trasă prin inel. Bianca Rus a trecut printr-o transformare spectaculoasă în ultima perioadă de timp. Începând de anul trecut, aceasta a slăbit foarte mult, iar acum arată extraordinar de bine. Are un trup cu forme de invidiat și o siluetă foarte armonioasă. Fotografiile postate de brunetă pe contul ei de Instagram stau dovadă în acest sens. de altfel, Bianca Rus și-a impresionat admiratorii de pe internet cu [...]
 

James Bay şi Zara Larsson deschid concertul din Bucureşti al lui Ed Sheeran

Cântăreţii James Bay şi Zara Larsson vor susţine recitaluri în deschiderea concertului pe care Ed Sheeran îl are programat, pe 3 iulie, la Arena Naţională din Bucureşti, arată un comunicat. James Bay şi Zara Larsson, care vor deschide concertul susţinut la Bucureşti de Ed Sheeran, pe 3 iulie, sunt descrişi drept "doi dintre cei mai iubiţi tineri artişti ai momentului", potrivit organizatorilor.

Britanicul James Michael Bay, născut pe 4 septembrie 1990, este cântăreţ, compozitor şi chitarist. În 2014, a lansat single-ul "Hold [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Angelina Jolie doreşte ca divorţul ei de Brad Pitt să fie finalizat până la sfârşitul anului 2018

Actriţa americană Angelina Jolie a depus marţi o petiţie la o instanţă din Los Angeles pentru a continua procedura de divorţ de Brad Pitt, care, deşi a fost demarată în urmă cu doi ani, nu a fost încă finalizată, informează Reuters şi DPA, citate de Agerpres. Avocatul Angelinei Jolie a depus aceste documente la Tribunalul Superior din Los Angeles şi a spus că vedeta hollywoodiană doreşte să obţină o decizie judecătorească în virtutea căreia "părţile vor putea să revină la statutul [...]

Brad Pitt îi răspunde Angelinei Jolie după ce a fost acuzat că nu a plătit o pensie alimentară corespunzătoare

Actorul american Brad Pitt a respins afirmaţiile făcute de soţia sa de care s-a despartit, Angelina Jolie, că nu şi-a sprijinit copiii, scrie Mediafax. Într-un act depus miercuri la instanţă, reprezentantii juridici ai starului au declarat că acesta a plătit mai mult de 1,3 milioane de dolari şi i-a împrumutat 8 milioane de dolari lui Jolie pentru a o ajuta să cumpere o casă. Marţi, avocatul Angelinei Jolie a spus că Brad Pitt nu a plătit "niciun sprijin semnificativ pentru copii" [...]

S-a încheiat războiul cu Angelina Jolie! Brad Pitt a câştigat în instanţă tot ce a vrut de la fosta soţie

Brad Pitt, în vârstă de 54 de ani şi Angelina Jolie, de 43 de ani, au reuşit să ajungă la o înţelegere la doi ani după despărţire! Conform revistei americane „US Weekly”, Brad Pitt a obţinut custodia comună a celor şase copii şi dreptul de vizitare a micuţilor fără a mai fi monitorizat de asistenţii sociali. Practic, el are aceleaşi drepturi parentale ca şi Angelina. Brad şi Angleina s-au despărţit în septembrie 2016 după o relaţie de 12 ani.

Brad a obţinut [...]

Un nou scandal între Angelina Jolie şi Brad Pitt. De la ce a pornit totul

Un nou scandal a izbucnit între Angelina Jolie şi Brad Pitt! Au apărut noi tensiuni între cei doi foşti soţi după o scurtă perioadă de acalmie. Un nou scandal a izbucnit între actorii Angelina Jolie (44 de ani) şi Brad Pitt (55 de ani)! Apropierea Crăciunului a dus la noi tensiuni între ei. Totul a pornit de la faptul că Brad vrea să petreacă mai mult timp cu copiii pe perioada sărbătorilor de iarnă. Angelina nu este de acord, potrivit publicaţiei [...]

Angelina Jolie a vizitat refugiaţii sirieni din Iordania. A fost însoțită de fiicele sale Shiloh și Zahara

Angelina Jolie a vizitat refugiaţii sirieni din Iordania. Actrița Angelina Jolie, în vârstă de 42 de ani, s-a aflat, din nou, în mijlocul sirienilor refugiați în Iordania. Actrița, care este reprezentant special al Înaltului Comisar ONU (Organizația Națiunilor Unite) pentru Refugiați, a mers în tabăra de la Zaatari, fiind a cincea vizită pe care Angelina Jolie o face în această tabără, în ultimii 6 ani, scrie Libertatea. De această dată, a însoțită de doi dintre copiii săi. Este vorba despre fetițele [...]

Shiloh, fata biologică de 13 ani a Angelinei Jolie, s-ar afla în proces de schimbare a sexului. Brad Pitt nu a fost de acord

Shiloh Jolie Pitt (13 ani), primul copil biologic al Angelinei Jolie (44 de ani) și Brad Pitt (55 de ani), ar fi în plin proces de schimbare a sexului. Se pare că aceasta urmează un tratament hormonal, fiind susținută de mama ei. Shiloh a dat „semne” că nu se simte confortabil în pielea ei încă de când era mică. Ea a ales mereu să poarte haine considerate masculine și nu și-a lăsat niciodată părul lung. Încă de la vârsta de 4 [...]

Angelina Jolie, implicată într-o nouă relaţie după despărţirea de Brad Pitt. Cine este iubitul actriţei

Actriţa americană Angelina Jolie, care s-a separat de soţul său, actorul Brad Pitt, în urmă cu un an şi jumătate, ar avea o relaţie cu un agent imobiliar, potrivit gala.fr, citat de Mediafax. Potrivit Entertainment Tonight, care citează o sursă, noul iubit al Angelinei Jolie este un bărbat "puţin mai în vârstă, care este agent imobiliar". "Brad şi Angelina sunt foarte discreţi în ceea ce priveşte viaţa lor privată şi persoanele pe care le frecventează. Angie le-a spus prietenilor că nu [...]

Angelina Jolie cântăreşte mai puţin decât fiica ei de 11 ani

Se usucă pe picioare! Angelina Jolie (42 de ani) este numai piele şi os. Actriţa a ajuns să cântărească 35 de kilograme, cu dou kile mai puţin decât fiica ei băieţoasă Shiloh (11 ani). Revista americană Star titrează pe prima pagină că întreaga familie a actriţei este îngrijorată pentru sănătatea ei, scrie click.ro. În septembrie 2016, Brad şi Angelina au pus punct unei relaţii de 12 ani. Deşi procedurile de divorţ nu au avansat în cursul acestui an, este evident faptul [...]

foto:hepta

Angelina Jolie, BLONDĂ și cu un NOU LOOK!

Angelina Jolie nu a fost niciodată adepta schimbărilor drastice de look. Actrița a recurs la acestea doar pentru vreun rol dintr-o anumită peliculă. La fel s-a întâmplat și acum când vedeta a purtat o perucă blondă, de dragul rolului din "By The Sea", acolo unde filmează alături de Brad Pitt.
"By The Sea" este primul film în care Angelina și Brad Pitt joacă împreună, după pelicula "Mr. & Mrs. Smith" din 2005. Filmul scris și regizat de Angelina spune povestea unei dansatoare [...]

Angelina Jolie, de nerecunoscut! Vedeta a ajuns numai piele şi os

Angelina Jolie a ajuns de nerecunoscut după ce a slăbit mai multe kilograme. Chiar dacă pare să-şi fi revenit complet după operaţia de masectomie suferită în 2013, actriţa a ajuns numai piele şi os.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au fost surprinşi de paparazzi în timp ce încercau să ajungă la un restaurant pentu a lua masa. S-au arătat extrem de sociabili şi amabili cu fanii veniţi să-i întâmpine, însă lucrurile nu par să fie chiar roz în viaţa lor. Se pare [...]

Angelina Jolie e grav bolnavă?

Angelina Jolie arată foarte rău. Vedeta este numai piele și os, iar felul în care a apărut la premiera peliculei Kung Fu Panda 3, în California, SUA, a dat naștere la noi zvonuri cu privire la sănătatea ei.
În august 2015, revista de scandal National Enquirer anunța mare, pe prima pagină, că Angelina Jolie ar fi pe moarte, iar Brad Pitt le-ar fi spus deja copiilor săi că mama lor e grav bolnavă. Ulterior, zvonurile au fost uitate, nimeni nu și-a mai [...]

Divorțul dintre Brad Pitt și Angelina Jolie, finalizat

Brad Pitt și Angelina Jolie au ajuns la o înțelegere privind divorțul, după ce s-au despărțit în urmă cu doi ani. Vestea vine după o lungă bătălie în justiție, iar o pronunțare în acest caz va fi dată în doar câteva săptămâni, scrie Libertatea. Starurile au rezolvat chestiunile oficiale, mai ales cele legate de custudia celor 6 copii. ”Termenii divorțului au fost acceptați de ambele părți. Documentele sunt finalizate de ambele echipe de avocați, dar vor fi depuse în instanță în [...]

Angelina Jolie, însărcinată iar cu gemeni!

Angelina Jolie şi Brad Pitt au anunţat recent că îşi vor mări familia, deoarece diva e însărcinată. Vestea bombă e însă alta: o să aibă, din nou, gemeniPotrivit revistei Ok! Magazine, Angelina Jolie a aflat că o să aibă din nou gemeni, iar ea şi Brad ar fi în culmea fericirii.Actriţa a reuşit să rămână însărcinată mult mai repede decât ultima dată, acum aproape patru ani, şi speră ca lucrurile să decurgă ok.Cu toate acestea, pentru a preîntâmpina orice situaţie nefericită, [...]

Ada Condeescu, premiată la Berlin: «Am băut şampanie cu Angelina Jolie»

Actriţa Ada Condeescu a fost premiată la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, unde a primit trofeul Shooting Stars de la actorii Julie Delpy şi Ethan Hawke.Ea a vorbit despre această frumoasă experienţă la Ralitatea TV, în emisiunea "Jocuri de Putere", unde a povestit că s-a emoţionat în momentul în care a ajuns pe scenă alături de Angelina Jolie, de la care a primit felicitări."Angelina Jolie şi Brad Pitt erau în primul rând, când am fost pe scenă, m-am gândit [...]

Bomba! Brad a luat-o iar pe droguri

Actorul începe să-şi piardă memoria şi nu mai recunoaşte feţele din cauza excesului de stupefiante

Bombă! După ce a renunţat la droguri, de gura iubitei sale, Angelina Jolie, Brad Pitt a început din nou să fumeze marijuana la greu, potrivit ”National Enquirer”. Starul este în mare pericol din cauza drogurilor.

Actorul Brad Pitt (49 de ani) încă fumează marijuana, după ce s-a bătut cu pumnii în piept că s-a lăsat de droguri de când s-a despărţit de Jennifer Aniston (44 de ani), în [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

Oana Zăvoranu şi-a molipsit soţul de lux. Cât costă geaca şi adidaşii cu care s-au afişat

Cumpărăturile de lux sunt specialitatea Oanei Zăvoranu. Şi cum o femeie nu are niciodată prea multe haine, pantofi sau genţi, e clar ca lumina zilei că şi vedeta noastră comandă haotic [...]
 

Adelina Pestrițu, zi de naștere cu 200 de invitați! „Tot aici vom face și nunta“

Adelina Pestrițu e din nou în focurile pregătirilor! Fosta prezentatoare TV urmează să-și serbeze în curând ziua de naștere, motiv pentru care s-a pus deja pe planificat și pe căutat locații. [...]

De la mătură a ajuns pe scena Eurovision

Vocea de soprană a Paulei Rad (29 de ani) a impresionat o ţară întreagă în finala „Românii au talent” (Pro TV) de acum un an şi jumătate, iar artista a făcut [...]
 

Unde a ajuns fostul câștigător de la Chefi la cuțite. Chef Florin Dumitrescu a făcut anunțul despre elevul lui

Fostul elev al lui chef Florin Dumitrescu, cu care acesta a câștigat cel de-al cincilea sezon al show-ului Chefi la cuțite, participă la o olimpiadă culinară care are loc în India. [...]
 

La trei ani, fiul Danei Nălbaru face adunări, scăderi și înmulțiri

Dana Nălbaru și Dragoș Bucur și-au uimit prietenii virtuali zilele trecute, cu o înregistrare în care fiul lor de numai trei ani făcea adunări, scăderi și înmulțiri cu o lejeritate incredibilă. [...]

Dana Războiu s-a decis: «Sunt o mamă singură şi sunt foarte fericită cu noua mea viaţă!»

Dana Războiu (42 de ani) a luat prin surprindere pe toată lumea cu declaraţiile despre căsnicia ei în care a fost se pare prea mult timp nefericită. De 11 ani, vedeta [...]
 

Dan Badea, prezentator la Antena 1. Ce emisiune a primit

Comediantul Dan Badea a început anul 2019 în forţă. Fostul soţ al Lorei va deveni tătic cu actuala lui soţie şi în paralel cu munca pe scena de stand-up comedy, el [...]
 

Celine Dion a întinerit peste noapte. Artista, în pantaloni scurţi, arată precum o adolescentă

Moartea partenerului ei de viaţă a marcat-o definitiv, însă artista învaţă, zi de zi, să trăiască în absenţa lui. Cu energie, entuziasm şi multă pasiune, aşa cum i-a şi promis pe patul de moarte. Ei bine, judecând după cadrele postate în mediul online, Celine pare să se fi ţinut de promisiunea soţului ei, căci la cei 50 de ani are o viaţă mai palpitantă ca oricând. Ba mai mult, pare să se fi reinventat stilitistic, îmbrăcând ţinute dintre cele mai interesante [...]

Copilăria nefericită a lui Kate Middleton. Ducesa de Cambridge a fost abuzată când era fetiţă şi a suferit enorm

De-a lungul timpului, viaţa lui Kate Middleton a fost pusă sub lupă, iar odată ce s-a căsătorit cu Prinţul William şi a devenit Ducesă de Cambrdige a fost ţinta tabloidelor. Dacă acum Meghan Markle este cea care produce subiecte de presă în Marea Britanie şi în SUA, în anii trecuţi Kate Middleton era în aceeaşi situaţia ca actuala ei cumnată. În primăvara anului 2011, cu doar câteva zile înainte ca Prinţul William să o ia de soţie pe Kate Middleton, jurnaliştii [...]

Sora Deliei, gravidă în opt luni, arată trăsnet în costum de baie

În timp ce Delia cutreieră lumea de vreo trei săptămâni încoace, sora ei mai mică, Oana, abia a găsit câteva zile libere pentru o escapadă în Dubai. Frumoasa solistă, care cântă în trupa de baking-vocals a Deliei, s-a fotografiat în costum de baie, gravidă în opt luni, și trebuie să recunoaștem că arată senzațional"Am reușit, în sfârșit, să fugim! După o lună în care Jess a fost răcită de câteva ori, nopți nedormite, aspirații nazale și chinuiala administrării de antibiotic... we [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank