Anul IX, Nr. 533, Sâmbătă, Marţi, 23 Aprilie 2019


 
 

Primele imagini cu Britney Spears de când s-a internat în clinica de psihiatrie

Britney Spears, în vârstă de 37 de ani, trece din nou printr-o perioadă dificilă din punct de vedere emoţional. Vedeta de peste Ocean s-a internat de bunăvoie la o clinică de psihiatrie de peste Ocean pentru a-şi regăsi liniştea. A trecut aproape o lună de la momentul internării, iar medicii i-au permis vedetei să părăsească clinica pentru o scurtă perioadă. Iată cum a fost surprinsă cântăreaţa, dar şi cine i-a fost alături în mica escapadă. Britney Spears nu este străină de [...]
 

Cannes 2019 - Un scurtmetraj românesc, selectat în secţiunea Semaine de la Critique

Scurtmetrajul românesc "Ultimul drum spre mare", regizat de Adi Voicu, a fost selectat la cea de-a 58-a ediţie a secţiunii Semaine de la Critique din cadrul Festivalului de Film de la Cannes, au anunţat luni organizatorii evenimentului.
Titlurile filmelor incluse în selecţia oficială au fost anunţate în cadrul unei conferinţe de presă de Charles Tesson, istoric şi critic de film, devenit în 2011 delegat general al secţiunii Semaine de la Critique.

Potrivit sinopsisului său oficial, publicat pe site-ul Semaine de la Critique, [...]
 
 

Cristi Borcea, de urgenţă la spital

Cristi Borcea a fost dus de urgenţă la spitalul Floreasca din Capitală, seara trecută, din cauza unor probleme cardiace. Fostul acţionar al Clubului de Fotbal Dinamo este internat pe Secţia de chirurgie cardiovasculară. El trebuia să ajungă în această dimineaţă la ICCJ, să dea explicaţii în dosarul în care este cercetat fostul primar Neculai Onţanu.

Omul de afaceri se află în aceste moment în grija medicilor de la Spitalul Floreasca [...]

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole
Tenis
Andy Roddick

Andy Roddick a câştigat turneul de la Miami

Tenismanul american Andy Roddick, cap de serie numărul 6, a câştigat Mastersul 1000 de la Miami, după ce l-a învins în finală pe cehul Tomas Berdych (favorit numărul 16), cu scorul de 7-5, 6-4. La 27 de ani, Roddick şi-a adjudecat al 29-lea turneu al carierei şi al doilea al sezonului, după titlul de la Brisbane. El s-a impus pentru a doua oară la Miami, unde a câştigat şi în 2004.Roddick este cel mai titrat jucător în activitate, după Roger Federer [...]

 Tina Wallman

Cele mai sexy 10 sportive care au pozat topless

Iubite de sportivi sau sportive: acestea sunt cele mai tari 10 femei din lumea sportului care au pozat topless, informează sport.ro.
10. Elin Nordegren (fosta soţie a lui Tiger Woods)
9. Gina Carano (lupte)
8. Amy Taylor (fotbal)
7. Ana Paula Mancino (volei)
6. Brooklyn Decker (iubita lui Andy Roddick)
5. Irina Shayk (iubita lui Cristiano Ronaldo)
4. Marisa Miller (NFL)
3. Tina Wallman (Poker)
2. Francesca Piccinini (volei)
1. Arianny Celeste (lupte) [...]

Glumă
Caroline Wozniacki

A imitat-o pe Serena Williams, dar şi-a pus fanii în cap

Fosta lideră mondială Caroline Wozniacki este în aceste zile subiect de discuţii aprinse pe reţelele de socializare ale iubitorilor tenisului după ce a imitat-o într-o manieră nefericită pe americanca Serena Williams. Totul s-a petrecut sub privirile amuzate ale Mariei Sarapova şi ale lui Roger Federer. Aflată în Brazilia pentru un meci demonstrativ cu Maria Şarapova, Wozniacki şi-a adăugat pe sub echipamentul de joc mai multe prosoape pentru a crea o replică a formelor voluptuoase ale Serenei Williams. La conferinţa de presă [...]

Maia Morgenstern: «Andy Garcia nu are fițe. Sharon Stone nu se întinde la glume»

Maia Morgenstern va fi colegă de platou cu Sharon Stone (54 de ani) şi cu Andy Garcia (56 ani) în producţia americană filmată în România, „What About Love", ce poartă semnătura regizorului Klaus Menzel.
Marea actriţă este încântată că flmează alături de cei doi și declară că fițele nu-și au rostul în acest proiect.

"Andy Garcia e un om conştient de valoarea şi de talentul lui, care se cuvine să lucreze. Şi când ai de lucru, nu încap nici fiţe, nici fumuri. Când [...]

Maia Morgenstern: «Îmi va face plăcere să lucrez cu Sharon Stone»

Chiar dacă nu se poate declara împlinită pe plan personal, căci e în prag de divorţ după 11 ani de căsnicie, Maia Morgenstern (50 de ani) se poate lăuda cu o carieră strălucită. Actriţa revine în forţă cu un proiect de mare anvergură. Ea va juca alături de Sharone Stone şi de Andy Garcia în producţia americană filmată în România, „What About Love".
Maia Morgenstern va fi colegă de platou cu Sharon Stone (54 de ani) şi cu Andy Garcia (56 ani).

Filmările [...]

Uite ce frumuseţe de logodnică are tenismanul scoţian Andy Murray

Jucătorul scoţian de tenis Andy Murray şi-a anunţat logodna cu prietena sa Kim Sears, cei doi fiind împreună de nouă ani. Murray (27 de ani) a cerut-o pe Sears (26 de ani) în căsătorie săptămâna trecută, ei formând un cuplul din 2005, cu o pauză de şase luni în 2010. Practic ei s-au cunoscut la US Open în 2005, Kim fiind fata lui Nigel Sears, un fost jucător ce a devenit antrenor. „Sunt norocos! Ştiu că e cu mine nu pentru [...]

Andy Roddick

Topul celor mai sexy tenismeni din toate timpurile

Revista pentru femei Tabu a realizat un top al celor mai sexy personaje din lumea sportului, fără îndoială prea puţin interesant pentru majoritatea bărbaţilor. Şi asta pentru că se referă la tenismeni, publicaţia prezentând topul celor mai sexy bărbaţi care au practicat vreodată acest sport. Pe locul 10 se situează Bjorn Bjorg, legendarul tenismen despre care se spune că a avut parte de mai multe femei decât titluri câştigate, chiar dacă este unul din marii campioni ai lumii. Pe 9 se [...]

Pretenţii de divă: Sharon Stone vrea vilă de lux în România

Că a fost vorba de filmarea unor pelicule sau doar de curiozitatea lor de a vedea ţara lui Dracula, în ultimii ani, tot mai multe vedete de peste hotare au luat la picior plaiurile româneşti. Şi pentru că starurile trebuie tratate ca atare, multe dintre vedete au cerut marea cu sarea pentru câteva zile în România.La începutul lunii august, frumoasa actriţă din "Basic Instinct", Sharon Stone (54 de ani), este aşteptată la Bucureşti pentru filmările peliculei "What about love", unde îl [...]

Teribilism
Andy Powell

Un jucător de rugby galez, arestat

Internaţionalul galez de rugby Andy Powell a fost arestat după ce a luat de la hotelul unde era cazată echipa sa o maşinuţă de golf şi s-a îndreptat cu aceasta spre o autostradă. Incidentul a avut loc, în apropiere de Cardiff, la câteva ore după meciul dintre Ţara Galilor şi Scoţia, scor 31-24, din Turneul celor Şase Naţiuni. Powell a fost arestat împreună cu alt bărbat, la aproximativ 5,6 kilometri de hotelul unde era cazată naţionala galeză, informează The Guardian. Potrivit [...]

Rihanna, beată moartă într-o emisiune în direct

Invitată în emisiunea lui Andy Cohen, diva s-a comportat ciudat de cum a pus piciorul în platou.

În ciuda eforturilor moderatorului de a o face să vorbească, Rihanna e tot mai puţin coerentă şi se exprimă cu dificultate. La un moment dat, întrebată care e piesa ei favorită, Rihanna reuşeşte să îngaime "Diamonds", iar mai apoi se chinuie să explice: "E un cântec foarte puternic, chiar şi numai să îl asculţi, chiar dacă eşti în club. Discuţia asta e prea profundă, sunt [...]

Victorie

Nikolai Davidenko a castigat Turneul Campionilor

Tenismanul rus Nikolai Davidenko, cap de serie numarul 6, a castigat Turneul Campionilor de la Londra. Davidenko l-a invins, in finala, cu scorul de 6-3, 6-4, pe argentinianul Juan Martin Del Potro, al cincilea favorit al competitiei. Nikolai Davidenko jucase finala Turneului Campionilor si anul trecut, atunci cand a fost invins de sarbul Novak Djokovici. Proba de dublu de la Turneul Campionilor a fost castigata de perechea americana Bob Bryan/Mike Bryan, cap de serie numarul 2, care a trecut, in finala, [...]

Bomba blondă
Marielle Jaffe

Dinamovistul Săvulescu a flirtat în timpul meciului cu Barcelona cu o celebră actriţă americană

Amicalul Dinamo - Barcelona a fost un prilej de a aduce lume bună în tribuna oficială a Naţional Arena. Printre invitaţi s-a aflat şi celebra actriţă Marielle Jaffe, care a stat în timpul jocului chiar lîngă acţionarul dinamovist Dragoş Săvulescu. Cei doi au glumit în timpul meciului şi s-au distrat pe seama fentelor lui Messi. Marielle Jaffe a avut roluri în filmul „Scream 4", în serialul „10 Things I Hate About You”, dar şi în „Percy Jackson & the Olympians: The [...]

Trupa F.O.X, în deschiderea concertului Depeche Mode de la Bucureşti

Trupa F.O.X a fost desemnată oficial de managementul Depeche Mode pentru a cânta în deschiderea show-ului pe care Dave Gahan, Martin Gore şi Andy Fletcher il vor susţine primăvara aceasta lă Bucureşti. Concertul Depeche Mode va avea loc pe 15 mai, pe Arena Naţională.
Înfiinţată chiar la începutul acestui an, F.O.X a reuşit într-un timp foarte scurt să impresioneze managementul Depeche Mode care a desemnat-o drept oppening act pentru câteva dintre show-urile incluse în noul turneu Delta Machine.

Astfel că tânăra trupă de [...]

Dopat
Alberto Contador

Alberto Contador, suspendat doi ani de TAS

Rutierul spaniol Alberto Contador a fost suspendat doi ani de Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), după ce a fost depistat pozitiv la Turul Franţei în 2010. Contador poate pierde titlul câştigat la turul Franţei din 2010 în favoarea luxemburghezului Andy Schleck, dar şi pe cel al Turului Italiei, din 2011. Suspendat până la 6 august 2012, el nu va putea participa la ediţia din acest an a Marii Bucle. TAS a recunoscut că nu poate proba dopajul. Contador a susţinut că [...]

Impresionaţi de tragedia ce a cutremurat lumea,
Tiger Woods

Marii sportivi ai lumii ajută Haiti

Un spectacol demonstrativ de tenis pentru victimele cutremurului din Haiti a avut loc pe Rod Laver Arena din Melbourne, la iniţiativa numărului unu mondial Roger Federer, înainte de începerea turneului Australian Open. La eveniment au asistat 15.000 de spectatori, care au plătit la intrare câte 10 dolari australieni (6,4 euro). În plus, mai mulţi voluntari au făcut o colectă în tribunele arenei din Melbourne. La spectacol au participat opt jucători şi jucătoare dintre cei mai importanţi din lume. Cu patru ore [...]
2 3 Inainte

 

Brigitte Năstase, falimentată și înșelată de fostul logodnic? Toate dedesubturile relației

Pe o parte a câştigat bani, pe de altă parte i-a pierdut! Brigitte Năstase este în pragul falimentului şi urmează să îşi închidă magazinul de haine din mall. Bruneta arată cu [...]
 

Ce spun concurenții de la Asia Express 2 despre atentatele din Sri Lanka, țara în care au filmat pentru emisiune

Concurenții Asia Express 2 sunt șocați de atentatele care au avut loc în Sri Lanka în ziua Paștelui Catolic, pe 21 aprilie. Peste 290 de oameni au murit, iar alți 500 [...]

Anca Serea, gravidă a șasea oară, șochează: “Ne dorim și al șaptelea copil”

Chiar în Săptămâna Mare, Anca Sînă Serea a împărtăşit cu fanii ei o mare bucurie pentru ea şi familia ei: la 38 de ani este însărcinată în şase luni şi aşteaptă [...]
 

Ce decizie a luat Adele după divorţ. Ce fel de iubit își dorește

După ce a dezvăluit că a ajuns la divorţ cu soţul său, Simon Konecki, Adele a spus ce decizie a luat. Diva are deja gânduri mari. Celebra cântăreaţă Adele (30 de [...]
 

Sezonul special „Chefi la cuţite - Familii la cuțite“ va avea premiera pe 30 aprilie

Premiera noului sezon de la «Chefi la cuțite» va avea loc pe 30 aprilie. iar fanii show-ului culinar vor avea parte de o serie de surprize la care nu s-ar fi [...]

Anamaria Prodan își poate cumpăra 15 garsoniere numai cu ce poartă la mână: ceas, inele, brățări

Celebra impresară de fotbal, Anamaria Prodan (46 de ani), este, de departe, vedeta cu cele mai scumpe colecţii de pantofi şi de genţi, în valoare de peste 400.000 de euro. Nu [...]
 

Salman Khan nu mai arată cum îl ştiam, iar Iulia Vântur e topită: „Iubesc acest look“

Salman Khan face valuri în India cu noul proiect cinematografic în care joacă. Celebrul actor de la Bollywood, despre care nu de puţine ori presa internaţională a scris că s-ar iubi [...]
 

Johnny Depp a sugrumat-o și i-a smuls părul din cap lui Amber Heard: „Te voi ucide!” Actrița a adus dovezi noi

Amber Heard (32 de ani) a făcut noi dezvăluiri șocante despre abuzurile la care a fost supusă de către fostul ei soț, Johnny Depp (55 de ani). Actrița a depus documente la o curte de justiție care atestă că a fost amenințată cu moartă și a cerut respingerea procesului intentat de actor. Depp a dat-o în judecată pe fosta lui soție pentru defăimare. Amber Heard l-a acționat în judecată pe Johnny Depp, după ce el i-a cerut daune de 50 de [...]

Elton John îşi va prezenta filmul biografic în afara competiţiei Festivalului de la Cannes

Cântăreţul britanic Elton John va participa la cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de la Cannes pentru a prezenta, în afara competiţiei, filmul 'Rocketman', un "biopic" inspirat din viaţa sa şi interpretat de actorul galez Taron Egerton, relatează miercuri EFE. Surse apropiate festivalului au declarat pentru EFE că filmul, produs de Elton John şi de soţul său, David Furnish, va fi proiectat în data de 16 mai, la două zile după inaugurarea festivalului.

'Rocketman', în regia lui Dexter Fletcher, prezintă copilăria, tinereţea [...]

La ce trucuri recurge Rumer Willis pentru a semăna cu mama sa, Demi Moore

Celebritatea este un lucru dificil de gestionat pentru odraslele celebrităţilor. Mulţi dintre copiii vedetelor de peste Ocean nu au ştiut cum să facă faţa faimei de care se bucură părinţii lor şi au apelat la tot felul de mijloace mai mult sau mai puţin sănătoase pentru a-i face faţă. Din fericire, fiicele lui Demi Moore şi ale lui Bruce Willis au găsit o modalitate pozitivă prin care să gestioneze situaţia şi se pare că le calcă pe urme părinţilor celebri, construindu-şi [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank