Anul IX, Nr. 533, Marţi, 11 Decembrie 2018


 
 

O româncă absolventă de Drept, cea mai frumoasă din Europa

Originară din Piteşti şi absolventă de Drept, românca Andreea Coman (25 de ani) a obţinut pe 7 decembrie titlul de Miss Supranaţional Europe 2018 la finala internaţională din Polonia a concursului internaţional Miss Supranaţional 2018, una dintre cele mai importante competiţii de frumuseţe din lume, ce a reunit 72 de fete de pe toate continentele.

Andreea, care a ajuns în Top 10 în marea finală, a fost aleasă cea mai frumoasă concurentă din Europa. Titlul suprem, de Miss Supranaţional 2018, a fost [...]
 

Adela Popescu a născut un băiețel. Cum arată vedeta după 5 ore de travaliu

Adela Popescu este foarte fericită deoarece duminică, 9 decembrie, a devenit mămică pentru a doua oară. Adela Popescu a anunțat luni, 10 decembrie, pe rețelele de socializare că a născut, iar prietenii virtuali i-au scris imediat mesaje de fericitare.

Alături de mesajul în care a anunțat nașterea celui de-al doilea băiețel, vedeta a publicat și o fotografie de la clinica privată, după cinci ore de travaliu. Adela Popescu se simte foarte împlinită deoarece după 9 luni, și-a putut ține în brațe cel [...]
 
 

Imagini rare cu fiica lui Gică Hagi!

foto: okmagazin
Este fiica celui mai mare fotbalist din ţara noastră, are 22 de ani, însă a decis în urmă cu mai mulţi ani să părăsească România. Kira Hagi, căci despre ea este vorba, s-a mutat în SUA, vrea să devină actriţă şi, deşi este mândră de numele pe care îl poartă, preferă să se recomande doar cu prenumele, pentru ca lumea să nu îi pună vreo etichetă înainte de a o cunoaşte.

Gheorghe Hagi şi Ianis Hagi, fiul său, sunt cunoscuţi de o [...]

Simona Halep vrea să fie portdrapel la Tokyo 2020

Simona Halep este lider mondial, este campioană de Grand Slam, are România la picioare, dar se simte neîmplinită. Pentru că visul ei este că obțină o medalie olimpică la Tokyo 2020. Mai mult, a declarat pentru prima dată în carieră că vrea să fie portdrapelul delegației noastre în Japonia.

Prezentă marți, la sediul COSR, la prezentarea lotului olimpic de tenis pentru Tokyo 2020, Simona Halep a declarat: ”Pentru mine este o onoare să fac parte din acest lot olimpic. Este o emoţie [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Andrei Cojocaru este câștigătorul ”iUmor”, sezonul cinci

     1,00 (din 2 voturi)
Andrei Cojocaru este câștigătorul ”iUmor”, sezonul cinci. Tânărul are doar 18 ani și a fost preferatul juraților, dar și al telespectatorilor! Andrei Cojocaru, ultimul concurent al serii, a intrat pe scenă cu același entuziasm care i-a cucerit pe cei trei jurați în etapa audițiilor, scrie Libertatea. ”Știe să scrie și dă dovadă de foarte mult talent”, a apreciat Cheloo prestația lui Andrei. Mai mult, acesta a reușit să atragă și atenția celorlalți finaliști, care au avut emoții bine întemeiate înainte de a vedea numărul din finală al lui Cojocaru. Trei voturi fără emoții a reușit însă să obțină Andrei Cojocaru, dar și toate laudele celor prezenți.

”Mi se pare că textul acesta a fost mai amuzant decât tot ce am auzit în ultimele ore”, a spus Cheloo. Telespectatorii au fost cei care au decis că Andrei are toate calitățile pentru a merita marele premiu în valoare de 20.000 de euro. Cei patru câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea) și Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea).

Cele trei prestații i-au pus în dificultate pe Cheloo, Delia și Mihai Bendeac, astfel că înainte de intrarea lui Bogdan Zloteanu pe scenă, deja începuseră să se gândească ce se va întâmpla dacă niciun concurent nu trece. ”Cred că are șanse să o dea în bară, doar a mai făcut asta în finală”, a mărturisit Delia încă de la început, iar presentimentul său s-a adeverit, din păcate. ”Eu cred că nu meriți să fii aici, ai avut până acum patru ocazii, ai avut timp să testezi materialul și să vii aici cu ceva bun”, i-a spus Mihai Bendeac. Zloteanu nu s-a lăsat însă afectat nici de voturile negative, nici de schimbul dur de replici pe care l-a avut cu Bendeac mai apoi.
29/05/2018, 19:59 - Blitz

Părerea ta contează


Din aceeaşi categorie

Suma uriaşă încasată de Andra pentru un concert. Aproape 1.300 de lei pe minut!

Suma uriaşă încasată de Andra pentru un concert plătit de primărie la Cluj-Napoca. După ce în martie 2017, artista a primit 10.000 de euro, pentru un concert de 40 de minute organizat de Primăria Târgu-Mureş, recent, la un spectacol similar organizat de Primăria Cluj-Napoca de Ziua Naţională, suma aproape s-a dublat, scrie Libertatea. În urma unui proces care a durat circa un an de zile, Primăria Cluj-Napoca a fost obligată de Curtea de Apel să facă publice contractele încheiate cu cântăreţii [...]

Horia Brenciu lansează piesa „Poftă de băut”. Clipul a fost filmat la Vadu

Horia Brenciu lansează piesa "Poftă de băut". Furtună, delfini care înotau în larg, curcubeu și un apus superb. Nimic din ele nu a fost regizat, însă de toate a avut parte Horia Brenciu în timpul filmărilor pentru clipul piesei „Poftă de băut”, pe care o va lansa mâine dimineață, scrie Libertatea. Cum noul single vorbește despre dragoste, clipul pentru el a fost filmat într-un loc retras, special, aflat cumva la capătul lumii, acolo unde le-ar plăcea mai tuturor îndrăgostiților să se [...]

Irina Rimes si The Motans au lansat piesa "Cel mai bun DJ"

Doi dintre cei mai îndrăgiţi artişti ai momentului s-au aliat pentru a lansa o melodie de vară. Colaborarea dintre Irina Rimes şi The Motans, ambii de peste Prut, a fost aşteptată cu multă nerăbdare de admiratorii acestora, care şi-au exprimat de mai multe ori dorinţa de a-i auzi cântând împreună. Iată că visul li s-a îndeplinit, căci joi, 26 iulie, cântăreţii au lansat melodia "Cel mai bun DJ", scrie Click. Colaborarea Irinei cu The Motans a venit firesc și îmbină perfect [...]

James Blunt, Gigliola Cinquetti şi Edvin Marton susţin recitaluri la Cerbul de Aur 2018

James Blunt, Amy Macdonald, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira şi Edvin Marton se numără printre vedetele care vor susţine recitaluri la ediţia de anul acesta a Festivalului Cerbul de Aur, care va avea loc în perioada 29 august - 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, potrivit TVR. James Blunt este celebru pentru hituri precum "You're Beautiful" şi "Goodbye My Lover", iar Amy Macdonald, pentru "This Is The Life". Gigliola Cinquetti şi Eleni Foureira au câştigat Eurovision Song Contest, prima, în 1964, [...]

Denzel Washington şi ''The Equalizer 2'' depăşesc musicalul ''Mamma Mia!'' în clasamentul încasărilor

Thriller-ul de acţiune "The Equalizer 2", cu Denzel Washington în rolul principal, a depăşit la limită musicalul "Mamma Mia! Here We Go Again", marele favorit al specialiştilor, instalându-se pe primul loc în clasamentul nord-american al încasărilor încă de la lansare, cu încasări de 35,8 milioane de dolari, conform Box Office Mojo, citat de Agerpres. Un nou tip de record a fost stabilit la sfârşitul săptămânii trecute în topul nord-american al încasărilor, după ce 8 filme din cele care ocupă primele zece [...]

Rod Stewart lansează în septembrie un album nou pe care l-a descris ca fiind „profund personal“

Cântăreţul britanic Rod Stewart, în vârstă de 73 de ani, va lansa pe 28 septembrie un nou album de studio, intitulat ''Blood Red Roses'' şi înregistrat de casa de discuri Republic Records, conform unui anunţ făcut pe site-ul său, scrie Agerpres. Albumul conţine 13 piese originale şi trei coveruri. În prima piesă, ''Didn't I'', lansată joi online, cântăreţul îşi exprimă dragostea şi regretele din calitatea sa de tată. Deşi în cântec se referă la o fiică, artistul pare să se adreseze [...]
Inapoi 4 5 6 7 8 9 10 Inainte

 

Vocea României, sezonul opt, se apropie de sfârşit!

Vineri, la Pro Tv, concurenţii au urcat pe scenă într-o ediţie live, ceea ce a sporit şi mai mult emoţiile celor care aspiră la premiul cel mare.
Telespectatorii și-au ales favoriții, iar [...]
 

Narcisa Guță s-a lăudat cu darurile primite de Moș Nicolae

Copii sau părinți… cu toții și-au verificat în această dimineață ghetuțele, după ce s-au trezit, nerăbdători să vadă dacă Moș Nicolae i-a vizitat. Iar vedetele nu fac excepție de la această [...]

Prima imagine cu fetița lui Cabral și a Andreei Ibacka: «Grăsuță, scandalagioaică și atentă»

Cabral este un tătic mândru și fericit, prezentatorul TV mărturisind că a fost asaltat cu sute de mesaje din partea fanilor, după ce Andreea Ibacka a născut. Pentru a satisface curiozitatea [...]
 

S-a încheiat războiul cu Angelina Jolie! Brad Pitt a câştigat în instanţă tot ce a vrut de la fosta soţie

Brad Pitt, în vârstă de 54 de ani şi Angelina Jolie, de 43 de ani, au reuşit să ajungă la o înţelegere la doi ani după despărţire! Conform revistei americane „US [...]
 

Dima Trofim: «Sora mea trebuia să trăiască, a fost greşeala medicilor»

Dima Trofim (29 de ani), solist şi actor, a aflat de tragica veste în urmă cu trei luni, pe când filma pentru ”Ultimul trib” (Antena 1), tocmai în Madagascar. Voia să [...]

Petrică Mîţu Stoian a fost ţepuit de Black friday: ~Este cea mai mare înşelătorie! Nu cumpăraţi aşa ceva!~

E clar că Petrică Mîţu Stoian a fost ţepuit de Black friday. Celebrul cântăreţ de muzică populară şi-a achiziţionat de pe internet, la reducere, un detecor de radar cu laser şi [...]
 

Corina Bud, filmată goală complet în cadă!

Nu mai este niciun secret că solista Corina îşi foloseşte conturile de pe reţele de socializare nu doar pentru a-şi promova cariera şi a-şi ţine la curent fanii cu activităţile ei, [...]
 

Vladimir Drăghia, încă o lovitură, după condamnare! Asta i-a pus capac!

Autorităţile au emis, recent, o somaţie pe numele lui Vladimir Drăghia, în care susţin că acesta nu şi-a plătit dările către stat. Astfel, ANAF a făcut public un document ce conţine adresa la care domiciliază prezentatorul, precum şi numele şi prenumele acestuia, în care se menţionează faptul că Drăghia ar fi omis să îşi achite impozitele pentru sumele câştigate în prima jumătate a anului curent. Dacă nu va demonstra că a plătit impozitele respective, prezentatorul TV s-ar putea trezi cu toate [...]

Rihanna şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă

Cântăreaţa Rihanna (30 de ani) şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă, fiindcă are o relaţie cu totul specială cu el. Lionel Braithwaite, căruia i se spune Bravo, este serbat în fiecare an de nepoata lui. Rihanna şi-a dus bunicul de 90 de ani la discotecă la clubul de fiţe Cliff din Durants. În acest weekend, diva a dat o fugă în ţara insulară natală, Barbados, pentru a-l serba cu prilejul împlinirii venerabilei vârste. Aniversarea cu multă muzică şi [...]

Bunicul Antoniei e coleg de azil cu „Mama Zina“. Cât plătește solista în fiecare lună

Bunicul Antoniei s-a mutat în azilul din Ghermăneşti, unde se află, de cinci ani, şi Zina Dumitrescu şi unde şi-a trăit ultimele zile şi Ion Columbeanu. Bărbatul a trecut prin mai multe probleme de sănătate, aşa că are nevoie de supraveghere permanentă. Ultimii doi ani au fost extrem de grei pentru bunicul Antoniei (29 de ani). În vârstă de 73 de ani, Mihai Constantinescu a suferit crunt din cauza problemelor de sănătate. Anul trecut, el a fost diagnosticat cu stenoză cardiacă, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank