Anul IX, Nr. 533, Vineri, 15 Decembrie 2017


 
 

Mama lui Elton John a murit. Artistul e în stare de șoc

Elton John a anunţat cu tristețe că mama lui, Sheila Eileen Dwight, a murit. Cei doi abia reușiseră să-și refacă relația după ce nu și-au vorbit aproape 9 ani, scrie Libertatea. Elton John a postat un mesaj pe pagina personală de Instagram în care a făcut anunțul pierderii celei care i-a dat viață: ”Atât de trist să vă anunţ că mama mea a murit în această dimineaţă. Abia ce o văzusem lunea trecută şi sunt în şoc. Drum lin, mamă. Multumesc [...]
 

Ovidiu Anton, cel mai ghinionist solist din istoria Eurovision, și-a facut trupă rock

Ovidiu Anton, rockerul român care a rămas acasă după ce s-a calificat la finala Eurovision 2016, asta din pricina datoriilor acumulate de televiziunea publică față de EBU (European Broadcasting Union), forumul superior stațiilor europene de televiziune, s-a hotărât, scrie Libertatea. Nu se mai bazează pe niciun sprijin și are gata primul său album. ”În primăvară scot primul album, cu trupa mea, Anton. Va fi unul foarte rock. Materialul este o continuare a piesei ”Moment Of Silence”, piesa cu care am câștigat [...]
 
 

Clasamentul WTA - Simona Halep, în continuare lider

Românca Simona Halep se află pentru a treia săptămână consecutivă pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni.

Halep are în continuare 40 de puncte avans față de următoarea clasată, Garbine Muguruza (Spania), și 570 de puncte față de Karolina Pliskova (Cehia), ocupanta locului al treilea.

În top 100 se mai găsesc alte patru românce, Sorana Cîrstea, care se menține pe locul 37, Irina-Camelia Begu a urcat 12 locuri și este pe 44, Mihaela Buzărnescu [...]

Simona Halep, în grupă cu Svitolina, Wozniacki și Garcia, la Turneul Campioanelor

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost repartizată în Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore (WTA Finals), alături de ucraineanca Elina Svitolina, de daneza Caroline Wozniacki și de Caroline Garcia (Franța). [...]
 
 
Radio KISS FM

[loto]

Top articole

Anca Neacşu (ex- ASIA) se mărită anul acesta

Fosta componentă a trupei ASIA , Anca Neacşu, a dat bomba! S-a logodit de curând şi anul acesta se va mărita cu iubitul ei cu care are o relaţie de mai multă vreme. Cântăreaţa este în culmea fericirii şi arată la toată lumea inelul de logodnă.
"M-am logodit de curând şi mă voi mărita anul acesta. Este o perioadă foarte fericită pentru mine şi mă simt foarte bine. Am fost cerută de soţie într-un mod cum nu s-a mai văzut. Sunt împreună [...]

Sinceritate
Adrian PAVLOV

Pavlov crede că DSP face controale „de amorul artei”

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa fac controale „de amorul artei”. Şi lucrul acesta ni l-a spus chiar Adrian Pavlov, fostul şef al Direcţiei de Control în Sănătate, în prezent, inspector-şef serviciu al Inspecţiei Sanitare de Stat (ISS). În urma unei conferinţe la care a fost prezent zilele trecute, Pavlov a fost întrebat de un reporter cum mai stă cu controale pe la agenţii economici. Acesta a răspuns, fără să stea pe gânduri, că „inspectorii s-au ocupat de lucrul acesta, eu [...]

Răzbunătoare
Pamela Anderson

Pamela Anderson şi-a dat în judecată un fost iubit

Pamela Anderson şi-a dat în judecată un fost iubit şi îi cere daune de 1 milion de dolari, actriţa declarând că acesta a încălcat termenii unui contract de promovare încheiat cu ea, informează contactmusic.com. Actriţa spune că a încheiat cu acesta un contract de promovare a proiectului său imobiliar Las Vegas Panorama Towers. În schimbul promovării, Anderson urma să primească un apartament pe care Hallier trebuia să-l construiască în Las Vegas pentru ea. Fostul iepuraş Playboy spune că acesta a fost [...]

EVENIMENT

Concurs de pictură pentru elevii constănţeni

În cadrul acţiunilor dedicate Zilei Mondiale a Apei de anul acesta, S.C. RAJA S.A. împreună cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează, în perioada februarie " martie a.c., Concursul de pictură, desen şi grafică „Apa este viaţă!”. Acesta se adresează tuturor elevilor claselor I-IV din şcolile constănţene, care vor putea expune, prin culoare, percepţia lor asupra apei şi a viitorului acesteia. [...]

Acţiune

Mare Nostrum sărbătoreşte „Mărţişorul ecologic”

Mare Nostrum sărbătoreşte şi anul acesta venirea primăverii, prin intermediul evenimentului „Mărţişorul ecologic”, eveniment aflat deja la cea de-a VII"a ediţie. Acesta va avea loc în data de 26 februarie 2011, în incinta Tomis Mall Constanţa, între orele 13:00 şi 18:30, unde elevi ai şcolilor constănţene vor expune mărtişoare realizate manual din materiale ecologice. Tema expoziţiei de anul acesta o reprezintă vieţuitoarele din Marea Neagră, confecţionate din materiale naturale / reciclabile / biodegradabile. Acestea pot reprezenta o alternativă eco a mărţişorului [...]

Eveniment

A şasea ediţie a Festivalului Dan Spătaru, aproape de start

La sfârşitul acestei săptămâni, la Medgidia, se va desfăşura cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Uşoară Românească ,,Dan Spătaru”. Anul acesta vor participa 22 de concurenţi, dintre care 15 din România, trei din Republica Moldova, şi câte un concurent din Bulgaria, Belarus, Ucraina şi Turcia. Festivalul va avea şi anul acesta o singură secţiune, aceea de interpretare, ce se va desfăşura în zilele de vineri şi sâmbătă. [...]

Robbie Williams

De ziua lui, Robbie Williams a pozat complet gol pentru fanele sale

Robbie Williams îi face concurență lui Kim Kardashian. De ziua lui, le-a pregătit un cadou inedit fanilor săi și a postat pe contul său de Instagram o poză în care e dezbrăcat complet. Celebrul artist, despre care s-a vehiculat că anul acesta va concerta și în România, a împlinit zilele trecute vârsta de 41 de ani. Pentru a marca marele eveniment, acesta s-a gândit să le facă o surpriză de proporții fanilor. S-a dezbrăcat în pielea goală, acoperindu-și cu mâinile zona [...]

Diana Bişinicu a primit inel de logodnă de 15.000 de euro

Fosta membră a trupei Pops s-a logodit cu iubitul ei. Cei doi se vor căsători pe data de 14 iulie anul acesta.Petrecerea de logodnă a avut loc într-un restaurant din Mamaia şi a respectat tradiţia armenească.Frumoasa cântăreaţa a primit cadou de la viitorii ei socri un superb colier de aur cu rubine, care a trecut înainte prin mâinile celor prezenţi invitaţi la petrecere, aşa cum e obiceiul."Acesta este semnul logodnei. Tradiţia noastră este acest colier, care îmi va aduce mie noroc [...]

Diana Bişinicu se mărită cu iubitul

Pentru Diana Bişinicu, fosta solistă de la trupa Pops, viaţa amoroasă se anunţă plină de satisfacţii anul acesta.Cântăreaţa este îndrăgostită până peste cap de iubitul ei, Cătălin, care i-a pus inelul pe deget chiar de Sărbători.Cei doi se pregătesc de nuntă anul acesta, pe 14 iulie în Constanţa la restaurantul Aristrocratos.Bucătar va fi Petrişor Tănase.Verighetele vor fi chiar de la magazinul Dianei „Charleroi", din Magazinul Cocor.
Click.ro [...]

Victor Ponta

Ponta zice „adio” Schengen anul ăsta

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că este posibil, din păcate, ca şi anul acesta să se amâne, pe baza unei decizii politice, intrarea României în Schengen. Din punct de vedere tehnic, România era pregătită încă de anul trecut să intre în Schengen. „Pe baza unei decizii politice a Olandei s-a amânat intrarea noastră în Schengen şi a Bulgariei şi e posibil, din păcate, anul acesta din nou, pe baza unei decizii politice să se amâne”, a precizat Ponta, citat de [...]

Spectaculos

Mutantul care sperie femeile

Unul dintre partenerii de antrenament ai lui Dorian Yates, fost Mister Olympia de 6 ori, are o caracteristică fabuloasă! Acesta are o grupă de muşchi foarte dezvoltată! Nu este spatele, nici pieptul, ci muşchii din zona gâtului! Partener de antrenament pentru celebrul Dorian Yates, acesta participă la diferite concursuri de powerlifting şi strongest man, dar şi în showuri mai mici de Wrestling. Trăsătura sa particulară îl face să pară ca un monstru, cu gâtul foarte lat şi gros, asemenea unui trunchi [...]

Mariana Roşca o dă la pace: «Sunt dispusă să-l iert pe Cristea şi să mi-o mai trag cu el de 15 ori»

Mariana Roşca este extrem de supărată pe fostul ei prieten italianul Francesco, pentru că acesta ar fi jignit-o din cauza Renatei. Fosta blondă a lui Iri a spus că este deranjată de afirmaţiile bărbatului şi că nu decât să-l ierte pe acesta, mai bine şi-o trage din nou cu Cristea.

Mariana Roşca a declarat în cadrul emisiunii „Un show păcătos" că decât să-şi ierte prietenul care a jignit-o, mai bine preferă să-l ierte pe Adrian Cristea şi să facă sex cu acesta [...]

Prinţul Harry se află în România

Prinţul Harry, fiul cel mic al Prinţului Charles, se află într-o vizită neoficială în România. Potrivit ADPM, Prinţul Harry a vizitat comuna Viscri, acolo unde Alteţa sa Regală şi-a cumpărat o casă în urmă cu mulţi ani. Acesta a aterizat vineri, la prânz, pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mureş. Prinţul Harry nu are vreo reţinere în a zbura cu avioanele companiilor low cost, acesta ajungând pe Aeroportul Transilvania din Târgu Mures cu un zbor Wizz Air de la Londra. sursa: click.ro [...]

O femeie din Vaslui aproape şi-a castrat bărbatul pentru că n-a fost tratată cum trebuie de 8 Martie

O femeie din Vaslui și-a pedepsit bărbatul pe viața fiindcă nu a tratat-o cum se cuvine de 8 Martie. Marinela s-a supărat rău ca Ionel nu i-a adus flori de Ziua Femeii și aproape că l-a lăsat fără bărbăție. Acesta a ajuns de urgență la spital, iar medicii i-au oferit îngrijiri. Întâmplarea a făcut înconjurul lumii! Cazul acesta a ajuns cunoscut și în Marea Britanie, unde cele mai titrate publicații au scris despre ce a făcut femeia. [...]

Andrei Tinu

Tinu, devotat costumului de neopren

Scufundările par a fi un hobby din ce în ce mai iubit de către politicienii români. Iar Andrei Tinu, vicepreşedintele organizaţiei judeţene PSD Arad, nu face excepţie, având brevet de scafandru. Acesta a făcut tot felul de expediţii în adâncuri. A început cu Marea Neagră, pe litoralul românesc şi cel turcesc, iar alături de colegii lui de la Scubadiver România are planuri de a descoperi „comorile” multor adâncuri. De curând, Andrei Tinu s-a întors dintr-o călătorie în Egipt, unde şi-a dedicat [...]
2 3 4 5 6 7 Inainte

 

La 11 ani, Meghan Merkle încerca deja să schimbe lumea, răzvrătindu-se împotriva unei reclame

Meghan Markle era pregătită să fie un model pentru copiii din întreaga lume încă de la vârsta de 11 ani. Cu mult înainte de a fi logodită cu prințul Harry și [...]
 

Cântărețul Johnny Hallyday, părintele rock and rollului francez, a murit la 74 de ani

Johnny Hallyday, cel mai mare star rock cunoscut de Franța, a murit în noaptea de marți spre miercuri, la 74 de ani, ca urmare a unui cancer la plămâni, a anunțat [...]

Kim Kardashian a pozat goală ca să-și promoveze o nouă afacere

Vedeta a făcut o mulțime de valuri când a postat primul selfie goală, în fața oglinzii din baie. După aceea au apărut numeroase alte ipostaze incredibil de sexy. În ultima perioadă, [...]
 

Ed Sheeran a lansat un remix al hitului „Perfect“ împreună cu Beyonce

Ed Sheeran a lansat un remix al hitului său "Perfect" împreună cu Beyonce, care a fost postat pe pagina de YouTube a cantautorului, relatează agenția de știri UPI. "Am găsit un [...]
 

Rihanna are propriul bulevard în insula sa natală

Rihanna are propriul bulevard în insula natală, Barbados. Strada pe care celebra artistă s-a născut a fost redenumită în „Rihanna Drive”, scrie Libertatea. Rihanna a revenit în insula sa natală, Barbados, [...]

Alexandru Arșinel, atac extrem de dur la adresa lui Mihai Bendeac

Actorul Alexandru Arșinel a avut o reacție extrem de dură la adresa lui Mihai Bendeac, cel care l-a atacat în numeroase rânduri atât pe el, cât și pe marii artiști din [...]
 

O actriţă veterană vine cu o explicaţie „bombă” pentru numeroasele cazuri de hărţuire sexuală

Angela Lansbury, 92 de ani, din serialul „Verdict crimă”, are propria variantă în privinţa faptului că tot mai multe femei din industria de divertisment se plâng că au fost abuzate sexual [...]
 

Videoclipul "Gangnam Style" a depășit pragul de 3 miliarde de vizualizări pe YouTube

Videoclipul cântecului "Gangnam Style", lansat de rapperul sud-coreean Psy în 2012, care a deținut timp de mulți ani recordul absolut de difuzări pe YouTube, a reușit să depășească luni pragul de 3 miliarde de vizualizări pe această platformă online, potrivit EFE, citată de Agerpres. Cu dansul său caracteristic al "călărețului" și cu o serie de imagini extravagante, videoclipul "Gangnam Style" își menține popularitatea internațională după cinci ani de la lansare și a ajuns luni la 3.001.472.665 de vizualizări. "Legenda lui 'Gangnam [...]

Actrița Cristina Stamate a murit la câteva ore după înmormântarea Stelei Popescu

Actrița Cristina Stamate a murit, la vârsta de 71 de ani. Ea fusese internată la Spitalul Floreasca din Capitală, săptămâna trecută, joi, chiar în ziua în care colega ei de scenă, actrița Stela Popescu, a murit, scrie Libertatea. Cristina Stamate a fost internată la spitalul Floreasca, la Terapie Intensivă, după ce a suferit un accident vascular cerebral. ”Actrița Cristina Stamate a murit luni, în jurul orei 6.50” a declarat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Florasca, Bogdan Oprița. [...]

Actrița Stela Popescu, înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Cernica

Actrița Stela Popescu a fost condusă pe ultimul drum de sute de persoane și înmormântată cu onoruri militare la Cimitirul Cernica, alături de soțul său, Puiu Mihai Maximilian, scrie Agerpres. La slujba de la Mănăstirea Cernica au fost, alături de fiica regretatei actrițe, Doina Maximilian, ambasadorul Republicii Moldova, Mihai Gribincea, actorul Alexandru Arșinel, directoarea Teatrului "Stela Popescu", Smaranda Oțeanu Bunea, actrița Adriana Trandafir, Adrian Enache, Aurelian Temișan și Monica Davidescu, Manuela Hărăbor, Raluca Guslicov, Mihai Constantin, fostul soț al Stelei Popescu, [...]
Cele mai comentate

Unul din cele mai cunoscute restaurante din Mamaia, scos la vânzare pentru 1,6 milioane de euro

În ultimii ani, proprietarii de hoteluri sau restaurante de pe litoralul românesc au început să-şi pună proprietăţile la vânzare. Semn că afacerea nu mai este rentabilă, poate şi din cauza tarifelor [...]
Cătălin Fumea

Tânărul care a infectat cu HIV liceeni din Constanţa agaţă noi victime la matrimoniale sub o identitate falsă

Cătălin Fumea, tânărul din Năvodari care a declarat public că a infectat cu HIV mai mulţi elevi de liceu, dă atacul la rubrica de matrimoniale. Un client sau poate un coleg [...]
Cristian Boureanu şi Laura Dincă

Iubita politicianului Cristian Boureanu, o liceană constănţeancă mediocră

Laura Dincă, iubita lui Cristian Boureanu, elevă de nota 6 la limba română! Nu mai este o noutate faptul că Boureanu s-a despărșit de a sa soție întrucât, aceasta din urmă, [...]

Dezvoltatorii de eoliene nu-şi plătesc dările la stat. O singură comună din Constanţa are de primit o jumătate de milion de euro

Deşi Gurvenul a hotărât, încă din 2013, să încaseze impozit de construcţii speciale pe turbinele eoliene, ei bine, sunt societăţi comerciale care se fac că nu au auzit de această lege. [...]
Miron Cosma şi Marinela Niţu

Ce distruşi! Miron Cozma s-a despărţit de Marinela pentru că nu-l lăsa să mănânce ceapă şi să pună tămâie...

S-au iubit din 1998 însă, dragostea lor a ajuns la final. Este vorba despre Miron Cosma, care i-a spus adio Marinelei Niţu chiar de Ziua Îndrăgostiţilor. Motivul? S-a săturat să-i tot [...]
Ion Rudeanu

Ginerele lui Vasile Blaga s-a pozat cu Barack Obama: „Normal, am stabilit diverse...”

Cine ar fi crezut că noul preşedinte ales, liberalul Klaus Iohannis, ori şefii SRI, sau poate premierul Victor Ponta, de ce nu fostul şef de stat Traian Băsescu sunt cei mai [...]

 Ioan Lucian Mureşan şi Rita Mureşan

Afaceristul prin care România exportă în pagubă lignit Serbiei, un specialist în tunuri date statului prin firme din Constanţa

O firmă din Constanţa, înfiinţată de două „săgeţi” de profesie, implicate în reţeaua criminală a celebrului Sergiu Băhăian, se află într-o afacere mafiotă care prejudiciază două ţări, România şi Serbia, dar [...]
Lucian Becali (sursa foto: libertatea.ro)

Lucian Becali, la fel de înţelept ca şi unchiul său Gigi: „Mă pish și mă kak ...deci exist!”

Când nu se află în cluburi sau prin Dubai, Singapore ori Miami, după cum însuși Lucian Becali se laudă, nepotul latifundiarului Gigi Becali stă conectat pe Facebook și face tot felul [...]
Sursa foto: jurnalul.ro

Pavilionul românesc navighează de doi ani în apele tulburi ale justiţiei, între Tribunal şi Curtea de Apel

Ping-pong cu dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) vs. RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited). Acțiunea prin intermediul căreia ANR a cerut magistraţilor suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, suspendarea şi executarea actului [...]

Un constănţean a reclamat un salon de masaj erotic la OPC pentru că... a finalizat prea repede

Și inspectorii OPC merg la saloanele erotice! Ei, nu vă gândiți însă la prostii. Toate sesizările trebuie investigate, chiar dacă printre acestea se numără și reclamații cu privire la saloanele de [...]
Adriean Videanu (sursa foto: fanatik.ro)

Corupţie la CNADNR: zeci de milioane de euro către firme din anturajul lui Adriean Videanu, Rovana Plumb şi ale şefilor din companie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a atribuit, cu bună ştiinţă, contracte de zeci de milioane de euro pentru firme deţinute de familia directorului său de achiziţii, [...]

Un depozit din Constanţa era să scoată de vânzare la sărbători carne expirată de... 12 ani!

Câtă neglijență! Un depozit din Constanța a fost pe punctul de a scoate la vânzare carne expirată nu de o săptămână, nu de luna trecută, ci de 12 ani! Vă vine [...]
Mihai Trăistariu

Trăistariu e Dracula! Artistul s-a botoxat şi îşi injectează un ser obţinut din propriul sânge

Schimbare la faţă a lui Mihai Trăistariu! După implantul de păr şi epilare, a venit rândul ca artistul să-şi aducă modificări faciale, aşa că a dat o fugă la cabinetul medicului [...]

Există un top al celor mai bune curve din Constanţa! Clienţii o evită deja pe câştigătoare, pentru că şi-a luat aere de vedetă

Şi prostituatele au topul lor! Vă interesează să aflaţi cine este cea mai bună escortă din Constanţa? Ei bine, constănţenii care au trecut, de-a lungul timpul, prin paturile damelor de consum [...]

Vecinii pizzeriei Sabroso, revoltaţi că trebuie să parcheze pe alte străzi ca să ajungă acasă, pentru că maşinile restaurantului ocupă toate parcările publice

Gheorghe Mişu, patronul celebrului restaurant constănţean Sabroso, a pus monopol pe locurile de parcare ale vecinilor! Locuitorii din zona Intim, de pe bulevardul I.C. Brătianu, unde funcţionează primul restaurant Sabroso, sunt [...]
Anastasiia Fedorenko

Duios Anastasiia trecea! Cea mai sexy asistentă a unui europarlamentar român este o dansatoare ucraineancă

Om fi ultimii în tot ce ţine de bunăstare şi normalitate, dar când vine vorba de Anastasiia în mod cert suntem cei mai invidiaţi din Uniunea Europeană. Are 27 de ani [...]
Marius Stan

Un preot din Constanţa şi-a renegat fratele şi mama pentru că participă la show-ul „Mireasă pentru fiul meu”

Doi concurenţi din casa „Mireasă pentru fiul meu”, reality-show difuzat de Antena 1, suferă din cauza unui preot ce slujeşte la o biserică din judeţul Constanţa. Este vorba despre Nicolae şi [...]

Cristian Darie

Vicele CJC Cristian Darie, dănţuind de mama focului în „El Comandante”

Liderii politici ai Constanţei sunt mari amatori de dănţuit prin cluburi! Şi, dacă credeaţi că doar primarul Radu Mazăre frecventează astfel de locuri de distracţie, vă înşelaţi! Vicepreşedintele Consiliul Judeţean Constanţa, [...]
Daniel Lenghea

Alexandra Harra a petrecut sărbătorile cu avocatul milionarilor din Miami, arestat anul trecut după ce a încercat să-şi omoare soţia

Alexandra Harra a petrecut Crăciunul 2014 alături de mama sa, fosta cântăreaţă Carmen Harra, în sânul familiei lui Daniel Lenghea, celebrul avocat al milionarilor români din Miami. „We want to thank [...]
sursa foto: bancherul.ro

Au şi cămătarii din bănci naşul lor! O familie din Mangalia a câştigat un proces cu Volksbank împotriva furăciunilor denumite generic „comisioane”

În ultimii ani, tot mai mulţi clienţi ai băncilor din România au acţionat în instanţă instituţiile financiare contractate, solicitând eliminarea unor clauze abuzive incluse în contract, cele mai multe făcând referire [...]
Gigel Sava

Incredibil! Un primar din Constanţa plăteşte femeile să rămână însărcinate şi să populeze comuna: Nu mai avem copii!

Nu mai este o noutate faptul că, şi din punctul de vedere al natalităţii, o ducem extrem de prost. Dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual în România [...]
Victoraş Micula

Victoraş Micula, tras ca prin inel! Moştenitorul Frutti Fresh a slăbit spectaculos de când a picat bacul

Cine a spus că Victoraş Micula nu are ambiţie? N-o fi el prea bun la învăţătură (a picat bacalaureatul de două ori), însă, la categoria look, îi dăm nota 10. Moştenitorul [...]

Corina Martin, transmisiune „în direct” de la tragedia de pe Siutghiol: Imagini de la locul accidentului, sub terasa mea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că şefa Asociaţia Litoral Delta Dunării, Corina Martin, este înebunită după promovare, facebook, selfie-uri etc. Aşa se face că, pe pagina ei de [...]

Laurenţiu Mironescu a dat jos 40 de kile! Fostul politician se îmbărbătează de sărbători: Şi aşa nu-mi plac sarmalele...

Laurenţiu Mironescu, de nerecunoscut! Fostul politician are interzis la mâncăruri grele, dulciuri şi tot ceea ce i-ar putea aduce câteva grame în plus. Mironescu a reuşit să slăbească, din iulie, aproximativ [...]

Te duci la mall şi-ţi laşi maşina în parcare? Un constănţean şi-a găsit-o „ambalată” în pene şi hârtie igienică

Pene de gâscă şi hârtie igienică, în parcarea celui mai mare centru comercial din Constanţa. Nu, nu este o ofertă, ci păţania unui constănţean care s-a trezit cu „accesoriile” pe maşină. [...]

S-a deschis primul salon erotic sado-maso din Constanţa! Patronii angajează „stăpâne” şi spun că sexul e interzis

Plăteşti şi eşti schingiuit până la sânge! S-a deschis singurul salon din Constanţa care-şi maltratează clienţii! Şi, nu orice fel de salon, ci vorbim de unul erotic. Reprezentanţii acestuia angajează, cu [...]
Alina Bica (sursa foto: ampress.ro)

Cine ar fi crezut? Soţul şefei arestate a DIICOT are cea mai mare plantaţie de afine din România, alături de o constănţeancă

În ciuda anturajului care i-a adus fostei şefe a DIICOT arestarea pentru fapte de corupţie şi suspendarea din calitatea de magistrat, Alina Bica are lângă ea un bărbat cu preocupări dintre [...]
Lucian Viziru

Explicaţia halucinantă a lui Lucian Viziru după ce a făcut un gest obscen în faţa fiului său

Gest incredibil făcut de Lucian Viziru în faţa fiului său, în vârstă de câţiva anişori. După ce şi-a exprimat dreptul la vot, fostul actor a arătat dovada pe pagina sa de [...]

Florian Miţurcă, fratele Manuelei Mitrea

Vedete executate de Fiscul dobrogean: fratele Manuelei Mitrea, milionarii Micula şi arhitectul care a distrus pădurea Comorova

Lista debitorilor cărora ANAF-ul dobrogean le-a scos la vânzare bunuri are, în ultimul timp, o componenţă cât se poate de selectă. Politicieni locali sau rude ale unor politicieni de cel mai [...]
Cati Hristu

De la problema cu vânturile, fostul primar Cati Hristu a trecut la cea cu gazele: Congaz l-a dat în judecată pentru datorii de 4.000 de lei

Cati Hristu, cel arestat în urmă cu ceva ani într-un scandal cu vânturile, are probleme cu... gazele. Fostul primar din Cogealac şi, de altfel, unul dintre cei mai controversaţi oameni politici [...]
Adriela Morar

Fostă câştigătoare de la „Dansez pentru tine”, Adriela s-a reprofilat pe yachturi şi biciclete

Vă mai aduceţi aminte de Adriela Morar, partenera de dans al lui Smiley? După şapte ani de la debutul său pe sticlă, frumoasa brunetă nu s-a schimbat deloc. În schimb, priorităţile [...]
Florin Orzea

Trăim într-o ţară defectă! Interlopul din Slobozia care a umilit un poliţist a primit de la stat daune morale de 3.000 de euro

Uneori, rămâi pur şi simplu prost, privind în gol, la cât de anapoda pot să meargă lucrurile în România. Săptămâna trecută, un interlop din Slobozia a devenit vedetă după ce a [...]

BGS, controversata firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, este condusă de un constănţean din Mangalia

BGS, celebra firmă de securitate implicată în măcelul de pe Arena Naţională, din timpul meciului de fotbal cu Ungaria, disputat de România pe 11 octombrie, este condusă de un tânăr din [...]

Display Pagerank